Nervi întinși la maximum pentru șoferii care plănuiau să iasă astăzi din țară.
La punctul de trecere a frontierei de pe autostrada Arad-Nădlac, și anume Nădlac 2, s-a format o coadă imensă de mașini, de peste 15 km. Autoturismele sunt parcate pe banda de urgență de pe autostradă.
Potrivit Poliției de Frontieră, timpul de așteptare la ieșirea din țară este de 250 de minute, însă șoferii spun că stau chiar și de opt ore.
Pe DN7, la punctul de trecere al frontierei Nădlac 1, este mai puțin aglomerat și se așteaptă în medie jumătate de oră.
Acest blocaj are loc din cauza faptului că în weekend TIR-urile au avut restricție de a intra în țara vecină, Ungaria.
Pentru a evita aglomerația de la Nădlac 2, polițiștii le recomandă șoferilor să se reorienteze spre celelalte puncte de trecere a graniței.
Foto: arhivă
Lasă un comentariu