Primăria Municipiului Arad anunţă organizarea unei dezbateri publice având ca temă proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de acces și circulația utilajelor și a autovehiculelor de transport marfă cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 t în municipiul Arad.
Dezbaterea publică va avea loc vineri, 19 februarie 2016, de la ora 14, în sala „Regele Ferdinand” a Palatului Administrativ.
Arădenii sunt invitaţi să îşi exprime părerea cu privire la acest proiect. Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, toate recomandările formulate în cadrul dezbaterii vor fi înaintate Consiliului Local al Municipiului Arad.
Proiectul de hotărâre poate fi studiat la Serviciul Relaţii cu Publicul – camera 5 (Palatul Cenad) şi pe site-ul Primăriei Municipiului Arad la adresa www.primariaarad.ro (secțiunea Activități Normative – Proiecte de Hotărâri).
Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0257/281850, interior 278.
Vezi aici PROIECTUL: _PH aprob.Regulament acces circulatie- trafic greu-3,5 t-in mun. Arad
Lasă un comentariu