DGASPC Arad deschide prima locuință protejată pentru victimele violenței domestice, începând cu această lună.
Astfel, femeile care sunt victimele abuzurilor în familie vor putea fi cazate pentru o perioadă de un an în acest adăpost, unde vor primi sprijin moral și material, dar vor avea și garanția că sunt în siguranță, ferite de interacțiunea cu cei care le-au agresat.
DGASPC Arad pune la dispoziția victimelor locuința protejată Mara, adăpost în care acestea pot primi cazare, masă, consiliere psihologică și alte servicii care să le ajute să treacă peste traumă. Locuința protejată este realizată în cadrul proiectului „Venus – Împreună pentru o viaţă în siguranţă!”, derulat la nivel național și prin intermediul căruia s-au realizat 42 de astfel de locuințe, în fiecare județ. Acesta este finanțat prin Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020, Axa Prioritară 4: Incluziunea socială și combaterea sărăciei, Obiectiv Specific 4.4: Reducerea numărului de persoane aparținând grupurilor vulnerabile prin furnizarea unor servicii sociale/medicale/socio-profesionale/de formare profesională adecvate nevoilor specifice prin Contract POCU: 465/4/4/128038 din data de 04.03.2019, informează DGASPC.
Președintele Consiliului Județean, Iustin Cionca, a subliniat că activitatea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Arad este una de excepție, fiind printre primele din țară ca rezultate și modalitate de lucru. „Într-o întâlnire cu doamna Violeta Alexandru, ministrul Muncii, dumneaei a afirmat că «M-aș bucura dacă sistemul social ar fi peste tot în țară ca la Arad», semn că activitatea DGASPC Arad este foarte apreciată. Noi am făcut eforturi locale însemnate ca acest sistem să funcționeze foarte bine, inclusiv prin sprijinirea persoanelor vulnerabile. Se observă o escaladare a violenței domestice, iar datoria noastră este de a proteja persoanele vulnerabile. Prin implementarea acestui proiect, aceste persoane primesc sprijin din partea noastră”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Pentru femeile aflate în situație de risc există și un număr de telefon gratuit, disponibil non – stop. Orice femeie care se află într-o asemenea situație poate să sune la numărul de telefon 0-800- 500- 333 (linie gratuită de urgență, disponibilă 24h/24h) și va primi toate informaţiile cu privire la modul în care poate accesa aceste servicii, atât cele de consiliere cât şi cele de găzduire.
„Deschiderea acestor locuințe în luna martie nu este deloc întâmplătoare, știm cu toții că martie este o lună specială, dedicată femeilor. Acum, mai mult ca oricând, mesajul nostru este că încurajăm femeile să ia atitudine, să se opună oricăror violențe asupra lor sau a copiilor și să ceară ajutor. Noi suntem aici pentru a le oferi sprijinul și consilierea de care au nevoie în astfel de situații. Femeile, victime ale violenței domestice trebuie să știe că, de acum, nu sunt singure! “ declară Erika Stark, director general DGASPC Arad.
Locuința protejată înființată în cadrul proiectului Venus oferă posibilitatea de a caza simultan cel puțin 6 femei, victime ale violenței. Acestea pot rămâne maximum 1 an în această locuință cu posibilitatea prelungirii, în cazuri excepționale. Victimele vor beneficia de masă și obiecte de igienă personală pe toată durata șederii dar și de asistenţă psihologică şi dezvoltare personală pentru a depăşi situaţiile de criză, precum și de consiliere vocaţională, formare profesională şi inserţie socială.
Tot pentru a veni în sprijinul femeilor abuzate, DGASPC Arad a încheiat parteneriate cu Poliția și primăriile din județ astfel încât aceste instituții să poată îndruma victimele violenței domestice către locuința protejată Mara. Aceasta are o capacitate de 6 victime/ an, în prezent fiind înregistrate 4 victime.
DGASPC Arad a demarat la nivel local implementarea în vederea asigurării funcționării serviciilor sociale destinate victimelor violenței domestice care necesită separarea de agresor și sprijin pentru tranziția la o viață independentă.
Alte activități complementare prevăzute în cadrul proiectului sunt:
- crearea și dezvoltarea unui grup de suport pentru victimele violenței domestice cu o capacitate de 14 victime/an;
- furnizarea de servicii de consiliere vocațională pentru 34 de victime/an;
Valoarea proiectului la nivelul județului Arad este de 1,137,174,76 lei , din care contribuţia proprie a DGASPC Arad cu sprijinul Consiliului Județean Arad, de minimum 2%, este în sumă de 22.743,50 lei. Durata proiectului este de 48 de luni, în perioada 04.03.2019 – 04.04.2023.
Lasă un comentariu