Din Tainele Învierii, Lumină pentru toţi

COBORÎREA LUI CRISTOS ÎN INFERN

I

1. Atunci rabbinii Addas, Finees şi Egias, trei bărbaţi care au venit din Galileea mărturisind că-l văzuseră pe Isus ridicat la ceruri, au ieşit dintre căpeteniile iudeilor şi au vorbit aşa înaintea preoţilor şi leviţilor prezenţi la adunare: „Cinstiţi stăpâni, pe când veneam noi din Galileea şi ne îndreptam spre Iordan, iată, ne iese în cale o mare mulţime de oameni în veşminte albe, oameni care muriseră de demult. Între ei i-am recunoscut pe Karinus şi pe Leucius. După ce ne-am îmbrăţişat, căci am fost prieteni foarte apropiaţi, i-am întrebat: „Spuneţi-ne, fraţilor şi prietenilor, ce-i cu aceste suflete şi trupuri ale voastre? Cine sunt cei cu care călătoriţi şi cum de mai vieţuiţi trupeşte cu toate că aţi murit de-atâta vreme?”
2. Ei au răspuns: „Am înviat cu Isus Cristos din infern. El însuşi ne-a scos afară dintre morţi. Prin El, să ştiţi, au fost sfărâmate porţile morţii şi ale întunericului, iar sufletele drepţilor au fost răscumpărate de acolo şi s-au suit împreună cu Domnul Cristos la ceruri. Noi, tot de la El am căpătat dezlegare să umblăm un timp pe malurile Iordanului şi prin munţi. Nu avem însă voie să ne arătam oricui şi să vorbim cu toţi, ci doar cu cei care-i sunt Lui pe plac. Chiar acum noi n-am fi putut să vă vorbim şi nici să ne arătăm vouă fără îngăduinţa Duhului Sfânt”.
3. Când a auzit, întreaga adunare s-a umplut de spaimă. Toţi se întrebau dacă într-adevăr aşa se petrecuseră faptele înfăţişate de cei trei galileeni. Atunci Anna şi Caiafa au zis; „Îndată se vor lumina toate câte le-au spus aceştia, de la început şi până la sfârşit; căci dacă ar fi adevărat că Leucius şi Karinus sunt vii în trupurile lor şi dacă îi putem vedea cu ochii noştri, atunci toate câte s-au povestit aici trebuie crezute fără nici o îndoială. Când îi vom întâlni, ei ne vor încredinţa de toate. Dacă nu, să ştiţi că-i numai o scorneală.”
4. Îndată s-a întrunit sfatul. Au hotărât să aleagă vreo câţiva bărbaţi potriviţi, cu frică de Dumnezeu, care ştiau când muriseră cei doi, cât şi locul unde fuseseră îngropaţi, ca să cerceteze îndeaproape dacă cele auzite nu erau minciuni. Aşadar au mers acolo cincisprezece bărbaţi care au fost de faţa când cei doi şi-au dat sufletul, care stătuseră cu picioarele lor pe locul unde au fost îngropaţi şi le cunoşteau mormintele foarte bine. Sosind au găsit mormintele deschise (şi nu numai pe ale lor, dar încă multe altele) şi nici urmă de oase ori de cenuşă. S-au întors în mare grabă şi au povestit ce-au văzut.
5. Atunci s-a cutremurat toată sinagoga şi fiecare a început să se întrebe: „Ce-i de făcut?” Anna si Caiafa au zis: „Să le dăm de urmă si să trimitem după ei pe cei mai de seamă dintre noi. Aceştia să le ceară şi să-i roage stăruitor să vină până aici.” Şi au trimis după ei pe Nicodim, pe losif şi pe cei trei rabini galileeni care-i văzuseră, să-i roage să binevoiască a veni în faţa adunării. Iar ei, ducându-se, au scotocit întreg ţinutul Iordanului precum şi munţii dimprejur. Cum nu găsiră pe nimeni aveau de gând să se întoarcă.
6. Când, dintr-o dată, de pe muntele Amelech le-a apărut în faţa o uriaşă mulţime de oameni, aproape douăzeci de mii, care înviaseră o dată cu Domnul. Şi cu toate că recunoscură pe mulţi dintre ei, nu le-au putut vorbi din pricina spaimei şi a viziunii îngereşti. Aşa că s-au ţinut departe, mulţumindu-se doar să-i privească şi să-i asculte cum cântau din mers: „Domnul a înviat din morţi precum a zis. Să ne bucurăm şi să ne veselim, căci El domneşte în veci!” Cuprinşi de uimire şi de spaimă sacră, trimişii au căzut cu faţa la pământ. Cei din mulţime i-au sfătuit să-i caute pe Karinus şi pe Leucius la casele lor.
7. Şi după ce s-au sculat de jos au pornit spre casele acelora. I-au găsit în rugăciune. Au intrat şi i-au salutat plecându-se până la pământ. Apoi s-au îndreptat şi au prins a vorbi: „Prieteni ai lui Dumnezeu, toţi iudeii ne-au trimis la voi, căci li s-a spus că aţi fost înviaţi din morţi. Aşadar vă roagă cu mare stăruinţă să veniţi si să ne povestiţi şi nouă minunile săvîrşite de Domnul chiar în ţinuturile şi în zilele noastre. Cei doi s-au ridicat în dată, la porunca Domnului, s-au dus împreună cu trimişii iudeilor şi au intrat în sinagogă. Iar toată mulţimea iudeilor şi preoţii le-au pus în mâini cărţile Legii şi i-au îndemnat să jure pe Elohim si pe Adonai, pe Lege şi pe Profeţi zicîndu-le: „Să ne spuneţi cum aţi fost înviaţi din morţi şi ce minuni s-au petrecut în zilele noastre, despre care noi n-am auzit să se mai fi petrecut vreodată.
8. Atunci Karinus şi Leucius au cerut prin semne un sul de hârtie şi cerneală. Au făcut aşa pentru că Duhul Sfînt nu le-a îngăduit să vorbească. După ce li s-a dat câte o bucată de hârtie, au fost închişi în două încăperi separate. Ei şi-au făcut cu degetele semnul crucii şi au început să scrie. Iar când au isprăvit au strigat, fiecare din chilia lui, „Amin!”, aproape într-un singur glas. Apoi s-au ridicat de la masă, Karinus a dat manuscrisul său lui Anna, Leucius, pe al său, lui Caiafa, şi-au luat rămas bun, au ieşit din sinagogă şi s-au întors la mormintele lor.
   9. Anna şi Caiafa au desfăşurat cele două suluri şi au început să le citească pe furiş. Poporul însă, aflând, s-a înfuriat şi a strigat: „Citiţi-le pe faţă, înaintea noastră! Şi după ce le veţi citi până la capăt noi le vom păstra, pentru ca adevărul lui Dumnezeu să nu fie preschimbat în minciună de mincinoşii ori nelegiuiţii cuprinşi de orbire.” Înspăimântaţi, Anna şi Caiafa au încredinţat sulurile scrise celor trei rabbini: Addas, Finees şi Egias, care veniseră din Galileea cu vestea că Isus a fost ridicat la cer. Aceştia se bucurau de încrederea tuturor iudeilor. Şi au fost îndemnaţi să citească cu glas tare cele scrise. Iar ei au citit următorul text:

II

1. Doamne Isuse Cristoase, Fiul lui Dumnezeu Cel viu, îngăduie robului Tău Karinus să povestească minunile pe care le-ai săvîrsit în infern. Pe când ne aflam noi în întunericul şi umbra morţii, închişi în infern, iată că, dintr-o dată, a ţâşnit peste noi o lumină mare de s-au cutremurat şi infernul şi porţile morţii. Apoi s-a auzit glasul Fiului Tatălui Preaînalt, ca un tunet grozav, strigând cu putere: „Căpetenii, ridicaţi-vă porţile! Ridicaţi-vă porţile veşnice! Căci va intra împăratul slavei, Domnul Cristos.”
   2. Atunci apăru Satana, căpetenia morţii, fugind înspăimântat, şi le porunci slujitorilor săi: „Grăbiţi-vă şi zăvorâţi porţile cu drugi de fier, luptaţi-vă aprig şi împotriviţi-vă cât puteţi, ca să nu fim legaţi noi până la urmă cu lanţurile pe care acum le ţinem pentru alţii.” Într-o clipă nelegiuiţii se puseră-n mişcare: începură să închidă porţile cu zăvoare şi drugi de fier, să se înarmeze cu tot ce-aveau la îndemână şi să urle cu glas rău şi înspăimântător.

III

1. Atunci Satana zise Infernului: „Pregăteşte-te să-1 primeşti pe cel pe care am să ţi-1 aduc.” Infernul a răspuns: „Dar glasul acesta a fost chiar al Fiului Tatălui Preaînalt; căci iată, pământul şi toate sălaşurile de sub el s-au cutremurat; cred că deja ne-am deschis, şi eu, şi lanţurile mele. Te conjur Satana, capul tuturor răilor, pe puterile mele şi ale tale, să nu-1 aduci, pentru ca nu cumva, dorind să-1 prindem, să cădem noi prinşi în mâinile lui. Căci, dacă numai auzindu-i glasul atât de straşnic, mi s-a scurs toată vlaga, îţi dai seama ce ni se va întâmpla când el însuşi va veni aici!?” 2. Satana, căpetenia morţii, i-a răspuns: „De ce te vaieţi? Nu-ţi fie teamă, vechi prieten întru cele rele, căci eu i-am aţâţat deja pe iudei împotriva aceluia şi-am pus la cale să fie bătut cu pumnii şi trădat de către unul din ucenici. În plus îi e o frică teribilă de moarte, căci numai de frică a putut zice: «Trist este sufletul meu până la moarte.» La moarte 1-am si dus; iată, acum stă spânzurat pe-o cruce.”
   3. Infernul zice: „Dacă acesta, care printr-un singur cuvânt puternic de-al său 1-a făcut pe Lazăr să-şi ia zborul ca un vultur din pântecele meu, atunci înseamnă că nu-i un om ca toţi oamenii, ci însuşi Dumnezeu în toată măreţia. Te rog, nu-1 aduce la mine.” Satana însă răspunde: „Tu pregăteşte-te şi n-ai teamă, căci acela deja stă spânzurat pe cruce. Eu nu mai pot schimba nimic.” Atunci Infernul a vorbit Satanei: „Dacă nu mai poţi schimba nimic, ia seama, ţi se-apropie sfârşitul! Eu unul voi rămâne zdrobit şi umilit; tu însă vei fi schingiuit groaznic sub porunca mea.”

IV

1. Drepţii lui Dumnezeu auzeau cum se ceartă Satana cu Infernul. Cei care nu se cunoşteau deloc începeau încetul cu încetul să se recunoască. Atunci părintele nostru, dreptul Adam, 1-a întâmpinat pe Satana: „Căpetenie a morţii, de ce tremuri cuprins de frică? Iată, va veni Domnul şi-ţi va nărui toate plăsmuirile. Tu însuţi vei fi prins şi încătuşat pe vecie.”
2. Când au auzit cât de răspicat i-a vorbit Satanei părintele nostru Adam, toţi drepţii s-au bucurat şi s-au întărit în sufletul lor; apoi au alergat şi s-au strâns în jurul Protopărintelui. Acesta nu-şi mai putea reveni din uimire văzând ce mulţime nesfârşită fusese zămislită şi adusă pe lume din coapsa lui. Şi după ce-i îmbrăţişa, lăcrimând amarnic, pe cei de lângă dânsul, grăi către fiul sau, Seth: „Povesteşte, fiule, sfinţilor patriarhi şi profeţi ce ţi-a zis păzitorul raiului, când te-am trimis după o picătură din uleiul milei, ca să-mi ung cu el trupul bolnav!”
3. „Când m-ai trimis” — începu Seth — „la poarta raiului, mai întâi 1-am rugat şi 1-am implorat pe Domnul cu lacrimi în ochi, iar apoi am strigat la îngerul de pază cerându-i puţin ulei. Atunci arhanghelul Mihail ieşi afară şi-mi zise:« De ce plângi Sem? Doar ştiai dinainte că părintele tău, Adam, nu va primi uleiul milei decât peste multe generaţii, abia când preaiubitorul Fiu al lui Dumnezeu va coborî din ceruri pe pământ şi va fi botezat de loan în râul Iordan. Da, atunci va primi Adam uleiul milei, împreună cu toţi cei care cred în Acela. Iar împărăţia lor va dura veşnic.»”

V

1. Pentru a doua oară, auzind cuvintele lui Seth, toţi drepţii se umplură de bucurie. Unul, care se afla în apropierea Protopărintelui, pe nume Isaia, izbucni ca un tunet zicând: „Părinte Adam şi voi cei adunaţi aici, luaţi aminte la vorbele mele! Pe când trăiam pe pământ şi eram învăţat de Duhul Sfânt am profeţit despre lumina aceasta aşa: Poporul care se afla în întuneric a văzut o lumină mare; lumina aceea apăruse pentru cei din sălaşul umbrelor şi-al morţii.” Atunci părintele Adam şi toţi din jur au prins a-1 iscodi: „Dar tu cine eşti, căci ai spus numai adevărul?” El a răspuns: „Mă cheamă Isaia.”
2. Apoi apăru lângă el un bărbat care părea să fie un pustnic. Şi 1-au întrebat: „Tu cine eşti, îmbrăcat în felul acesta?” Acela a răspuns cu vorbă aşezată: „Eu sunt loan Botezătorul, glasul şi profetul Celui Preaînalt; eu am mers înaintea feţei Domnului însuşi să netezesc căile sălbatice şi aspre; eu l-am arătat, cu degetul meu, locuitorilor din Ierusalim pe Mielul Domnului şi pe Fiul lui Dumnezeu; eu 1-am botezat în râul Iordan; eu am auzit vocea Tatălui tunând din cer asupra lui şi proclamându-1 Fiu preaiubit întru care a binevoit; eu am primit făgăduinţa că va coborî el însuşi în infern.”Auzindu-1, părintele Adam strigă în gura mare Aleluia, ceea ce înseamnă Domnul a venit întru toate !

VI

1. Apoi un altul, care se afla acolo şi care se deosebea de toţi ceilalţi printr-un însemn regesc, pe nume David, începu să spună; „Când eram pe pământ vorbeam şi eu poporului despre mila lui Dumnezeu şi despre dreapta lui judecată, prevestind timpurile fericite ce-aveau să vină şi zicând aşa pentru toţi vecii: Milostivirile Sale să-i aducă slavă în faţa Domnului, iar faptele Sale minunate, în faţa fiilor oamenilor; căci a zdrobit porţile de aramă şi a sfărâmat drugii de fier.” Atunci sfinţii patriarhi şi profeţii începură să se recunoască unii pe alţii şi să-şi spună, fiecare, propriile profeţii. Dreptul Ieremia, amintindu-şi-le pe ale sale, zise către patriarhi şi profeţi: „Când trăiam pe pământ am vestit că Fiul lui Dumnezeu a venit şi a stat de vorbă cu oamenii.”
2. Atunci toţi drepţii, bucurându-se peste măsură de lumina Domnului, de vederea părintelui Adam precum şi de cuvintele rostite de patriarhi şi profeţi, strigară atât de tare Aleluia, binecuvântat cel ce vine în numele Domnului, încât Satana, cuprins de spaimă, nu mai ştia pe unde s-o ia la fugă. Dar nu putea, fiindcă Infernul cu slujitorii săi îl ţineau strîns din toate părţile. Ba îl şi-ntrebau: „De ce tremuri! ? Nu te vom lasă să ieşi de-aici, orice-ar fi. Vei primi ce meriţi de la Cel pe care l-ai hărţuit mereu. Iar dacă nu, măcar să ştii că el te va lega şi eu te voi păzi.”                                                                                                VII
3. Şi din nou se auzi glasul Fiului Tatălui Preaînalt, ca o bubuitură de tunet, zicând: „Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre, ridicaţi-vă, porţi veşnice, ca să intre Regele slăvit!” Satana şi Infernul strigară: „Dar cine este acest Rege slăvit?” Un glas domnesc le-a răspuns: „Domnul cel tare şi puternic, Domnul cel puternic în luptă.”
4. După ce s-a stins glasul a apărut un om ce părea hoţ după înfăţişare. Purta în spate o cruce. Se opri în faţa porţilor şi începu să strige: „Deschideţi, să intru!” Satana întredeschise poarta numai cât să poată acela intra şi îndată o închise la loc. Iar drepţii, văzându-1 pe noul sosit înveşmântat în lumină, îi ziseră: „După înfăţişare pari a fi un hoţ; spune, ce duci în spate?” Acela răspunse cu umilinţă: „E-adevarat: am fost hoţ şi iudeii m-au răstignit pe cruce alături de Stăpânul meu Isus Cristos, Fiul Tatălui Preaînalt. Eu am ajuns aici mai repede; îndată însă va veni şi El.”
5. Atunci dreptul David, aprins de mânie, strigă; ,,Deschide, spurcăciune a spurcăciunilor, porţile tale, ca să intre Regele slăvit.” Cu toţii se răzvrătiră împotriva Satanei, voiau să pună mâna pe el şi să îl sfâşie în bucăţi. Şi din nou se auzi strigarea: ,,Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre, ridicaţi-vă, porţi veşnice, ca să intre Regele slăvit! „Şi din nou Satana şi Infernul întrebară, spunând către glasul curat şi limpede: ,,Cine este acest Rege slăvit? ’’Iar glasul minunat le grăi: ,,Domnul puterilor este Regele cel slăvit.’’

VIII

Dintr-o dată Infernul s-a cutremurat, porţile morţii şi încuietorile lor s-au făcut zob, drugii de fier s-au rupt şi au căzut la pământ şi toate s-au deschis. Satana a rămas în mijloc, năucit şi prăvălit pe jos, cu picioarele legate. Domnul Isus Cristos veni cu blândeţe, înconjurat de aura strălucitoare a luminii de sus, măreţ şi smerit, purtând în mâini un lanţ. El însuşi legă strâns gâtul Satanei, apoi mâinile la spate, îl azvârli în tartar, îi puse piciorul sfânt peste grumaz şi-i zise: ,,Toată vremea aceasta ai făcut multe rele; n-ai vrut să te potoleşti cu nici un chip. Astăzi te arunc în focul veşnic.” Chemă Infernul şi-i porunci: ,,Ia-l pe acest cap al răilor şi ticăloşilor şi păzeşte-l până când îţi voi porunci eu!” Iar Infernul, luându-l cu sine, se cufundă sub picioarele Domnului în hăul cel adânc.

IX

1. Atunci Domnul Isus Cristos, sfântul şi preablândul Mîntuitor al tuturora, l-a binecuvântat pe Adam zicându-i: ,,Pace ţie, Adame, şi fiilor tăi în vecii vecilor, amin. Părintele Adam se aruncă la picioarele Domnului, apoi se ridică şi începu a-i săruta mâinile şi a zice: ,,Iată, mâinile care m-au plăsmuit!’’, dând astfel mărturie celor care se aflau în faţă. Îi zicea Domnului: ,,Împărate slăvit, ai venit să-i eliberezi pe oameni şi să-i strângi laolaltă în împărăţia Ta veşnică.” Mama noastră, Eva, se aruncă şi ea la picioarele Domnului, se ridică, îi sărută mâinile şi vărsând şuvoaie de lacrimi îi zise: ,,Iată, mâinile care m-au creat!” dând astfel mărturie tuturor celor care se aflau de faţă.
2. Atunci toţi drepţii i s-au închinat şi au strigat: ,,Binecuvântat cel ce vine în numele Domnului, Domnul Dumnezeu ne-a iluminat! Amin în toţi vecii. Aleluia în vecii vecilor. Laudă şi slavă ţie se cuvin, căci ai venit de sus ca să ne vezi.” Astfel alergau sub mâinile Domnului cântând Aleluia şi bucurându-se împreună de slava lui. Mîntuitorul îi cercetă pe toţi cu luare-aminte. Apoi muşcă din Infern, aruncă o parte în tartar, iar pe cealaltă o luă cu sine în ceruri.                                                                          X

Toţi drepţii L-au rugat pe Domnul să lase Infernului semnul victoriei, adică sfânta cruce, pentru ca nu cumva slugile ticăloase ale aceluia să îndrăzneasă a ţine ostatic pe vreun păcătos iertat de Domnul. Şi aşa a pus Domnul crucea Sa în mijlocul Infernului, ca semn al victoriei ce va rămâne acolo pe veci.Apoi toţi au ieşit împreună cu Domnul. Pe Satana şi pe Infern i-au lăsat în tartar. Noi şi încă mulţi alţii am primit poruncă să înviem în trup spre a putea mărturisi lumii despre învierea Domnului nostru Isus Cristos şi despre tot ce s-a întâmplat în Infern.Acestea, iubiţi fraţi, le-am văzut şi despre ele depunem mărturie, îndemnaţi de voi, sub jurământ: Domnul a murit pentru noi şi a înviat; aşa cum stă scris s-a întâmpla totul.
Dan Banciu