Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a organizat pentru angajații agenției un tur al proiectelor de succes implementate în Regiunea Vest, finanțate prin Regio – Programul Operațional Regional (Regio – POR) 2007-2013.
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) este organismul intermediar responsabil pentru implementarea la nivel regional a Programului Operațional Regional Vest. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad a implementat două astfel de proiecte în ultimii 3 ani, valoarea finanțărilor nerambursabile însumând aproximativ 3.700.000 de lei.
În cadrul turului au fost vizitate sediile centrelor înființate prin cele două proiecte. Este vorba despre „Extinderea și reabilitarea Centrului de criză Arad” proiect aflat în etapa finală de implementare, urmând a se finaliza până la sfarșitul anului. Acesta vizează extinderea și reabilitarea unui centru destinat oferirii de servicii sociale pentru 28 de beneficiari aflați în situații de criză: 3 mame cu 3 copii, 11 tineri și 11 adulți.
Cel de-al doilea se referă la „Extinderea serviciului de evaluare și îngrijire a copilului care a săvârșit fapte penale prin înființarea unui centru multifuncțional de consiliere și educație”, proiect finalizat în anul 2013 și care a avut drept scop dezvoltarea serviciilor sociale la nivelul județului Arad, în vederea promovării incluziunii sociale a grupului vulnerabil de copii care au săvârșit fapte penale și nu răspund penal, copii migranți, traficați și copii care au părinți plecați la muncă în străinătate, prin îmbunătățirea calității infrastructurii serviciilor sociale destinate acestor categorii de beneficiari.
Vizita a constituit un bun prilej pentru beneficiar, respectiv Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad, de a interacționa în mod direct cu reprezentații Organismului Intermediar al Programului Operațional Regional pentru zona de Vest.
Această vizită face parte din seria vizitelor la proiecte Regio-POR din Regiunea Vest pe care ADR Vest le organizează în această perioadă în județele Arad, Timiș, Caraș-Severin și Hunedoara. În cadrul turului la proiecte de succes Regio-POR sunt vizitate atât proiecte din mediul privat, cât și proiecte ale administrațiilor publice.
Lasă un comentariu