În Sala Ferdinand a Primăriei Municipiului Arad a avut loc, zilele trecute, înmânarea unei Diplome de Merit din partea Asociației RUBIO istoricului arădean Antoniu Martin.
Distincția reprezintă recunoașterea demersurilor acestuia de promovare a Aradului la nivel național și internațional. La eveniment a participat și primarul Municipiului Arad, Călin Bibarț.
„Am considerat oportună decernarea acestei Diplome de Merit istoricului arădean Antoniu Martin ca urmare a promovării remarcabile făcută orașului nostru, de o bună perioadă de timp, atât în presa națională cât și în cea internațională”, a precizat Ciprian Cristea, președintele Asociației RUBIO.
„Am încurajat și încurajez orice acțiune de promovare a orașului nostru, considerând că astfel de demersuri vin să valorizeze patrimoniul cultural, arhitectura deosebită și tradiția economică pe care o avem. Ceea ce a făcut și face istoricul Antoniu Martin reprezintă o promovare deosebită și ne mândrim cu aceasta”, a declarat Călin Bibarț, primarul Municipiului Arad.
„Mă onorează această distincție din partea unei asociații extrem de active din orașul Arad, care s-a implicat concret în edificarea unor repere arhitecturale deosebite în ultimii ani. Prezența oficialilor Municipiului Arad la acest eveniment mă onorează și totodată evidențiază colaborarea care a existat și există între autoritățile publice locale arădene și societatea civilă”, a menționat dr. Antoniu Martin, istoric.
Lasă un comentariu