Doi tineri din Afganistan, ascunşi într-un camion încărcat cu amidon de porumb, au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac I când încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria.
În data de 23 noiembrie, în jurul orei 12, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, în vârstă de 44 de ani, conducând un ansamblu rutier format din cap tractor şi semiremorca, ambele înmatriculate în România. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, amidon din porumb pe ruta România – Olanda.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, în interiorul acestuia au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul marfă, doi cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate și transportate la sediul Sectorului P.F. Nădlac, pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt doi tineri din Afganistan, în vârstă de 16 şi 18 ani, care au declarat că doreau să ajungă în vestul Europei.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru şofer şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cetăţenii straini, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Lasă un comentariu