Doi bărbați au furat 4.000 de euro de la proprietarul unei case la care au executat o lucrare.
Incidentul a avut loc în localitatea Pâncota iar hoții au fost prinși de polițiști și prejudiciul recuperat. „Polițiștii orașului Pâncota au identificat doi arădeni, bănuiți de un furt de bani. În urma investigațiilor efectuate, au fost identificați doi arădeni, de 22 și 54 de ani, care, în data de 30 martie, ar fi sustras 4.000 de euro. În fapt, cei doi au efectuat o lucrare de schimbare a burlanelor unui imobil de pe raza localității Pâncota, iar în momentul negocierii plății pentru lucrare cei doi ar fi sustras suma de 4.000 de euro, bani pe care beneficiarul îi avea asupra sa. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, cei doi fiind cercetați de polițiști pentru furt”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Lasă un comentariu