Doi tineri au ajuns astăzi la spital în urma unui accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme.
Evenimentul rutier a avut loc pe Calea Aurel Vlaicu din municipiul Arad.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad, la fața locului au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad, cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD Terapie Intensivă Mobilă. La locul evenimentului a fost alocată și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Arad.
„În urma accidentului au rezultat două victime conștiente, cooperante, neîncarcerate. Este vorba despre doi bărbați, în vârstă de 20, respectiv 23 de ani. În urma evaluării medicale, cei doi tineri au fost transportați la spital pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare”, transmite Ruxandra Klein, purtător de cuvânt al ISU Arad.
Lasă un comentariu