Poliţiştii de frontieră arădeni și bihoreni au depistat trei persoane pe numele cărora erau emise mandate de executare a pedepsei cu închisoarea şi mandate europene de arestare.
Cetăţeanul român Mihai D. s-a prezentat, ieri, în jurul orei 22,28, la Punctul de Trecere a Frontierei Borş, pentru efectuarea formalităţilor specifice trecerii frontierei, fiind pasager într-un autoturism înmatriculat în Ungaria.
În momentul efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele tînărului era emis, de către autoritățile române, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru săvârşirea de infracţiunii de tentativă la furt calificat şi are de executat o pedeapsă de 1 an şi 6 luni.
Un alt cetățean român, Iuliu K., în vârstă de 53 de ani, s-a supus unor formalităţilor specifice trecerii frontierei, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, fiind pasager într-un microbuz înmatriculat în Italia.
În momentul efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis, de către autoritățile române, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru săvârşirea de infracţiuni rutiere şi are de executat o pedeapsă de 8 luni.
Tot la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor specifice trecerii frontierei, cetăţeanul român Gheorghe U., în vârstă de 34 de ani, din judeţul Mehedinţi.
Cu ocazia verificărilor, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis, de autorităţile din Belgia, un mandat european de arestare, pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietăţii.
În toate cazurile, persoanele în cauză au fost predate unor echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor şi Arad, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
Lasă un comentariu