Ileana Vulpescu, autoarea uneia dintre cele mai citite cărți din România, ”Arta conversației”, s-a stins la 89 de ani.
Prozatoarea şi traducătoarea Ileana Vulpescu, una dintre cel mai cunoscute scriitoare din România, s-a născut la 21 mai 1932, într-o familie de ţărani din localitatea Bratovoeşti din judeţul Dolj.
Ileana Vulpescu a urmat la Craiova Şcoala ”Regina Elisabeta” (1939-1943) şi Liceul ”Elena Cuza” (1943-1946), continuat în particular din motive de sănătate, şi la Bucureşti cursurile Facultăţii de Filologie, secţia Limbă şi literatură franceză, a Universităţii din Bucureşti (1953-1958), potrivit ”Dicţionarului general al literaturii române” (2009).
Şi-a început activitatea profesională ca documentaristă, apoi ca cercetător ştiinţific la Institutul de Lingvistică al Academiei Române, Sectorul lexicografie şi lexicologie (1959-1975), colaborând la redactarea lucrărilor ”Dicţionarul limbii române” şi ”Dicţionarul explicativ al limbii române”.
Şi-a făcut debutul în revista ”Familia”, în 1966, cu povestirea ”Scrisoare către un necunoscut”, iar editorial, în 1963, cu o traducere din limba franceză a unui roman scris de Andre Wurmser.
Prima carte a sa, un volum de schiţe, nuvele şi scurte piese de teatru, intitulată ”Ş.a.m.d”, a fost lansată în 1969, fiind reluată şi amplificată cu titlul ”Candidaţii la fericire” (1983).
A scris proză şi teatru, a tradus din literaturile engleză, franceză şi spaniolă şi a semnat versiuni în limba franceză din literatura modernă şi din cea contemporană românească. A colaborat la ”România literară”, ”Vatra”, ”Flacăra”, ”România Mare” ş.a. În 1972 a devenit membră a Uniunii Scriitorilor din România.
Romanul care a consacrat-o a fost „Arta conversaţiei” (1980), care are ca subiect frământările sentimentale ale unei doctoriţe, care a constituit şi scenariul unui spectacol de mare succes, eroina principală a cărţii fiind interpretată, pe scena Teatrului ”Giuleşti”, de actriţa Dorina Lazăr, consemnează volumul ”Dicţionarul scriitorilor români” (2002).
Lasă un comentariu