Gheorghe Mocuța, eseist, poet, publicist și profesor de limba și literatura franceză, a murit la vârsta de 64 de ani.
Acesta a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Arad, și redactor la revista culturală „Arca” din Arad.
Pe lângă vasta carieră în literatură, Gheorghe Mocuța a deținut timp de doi ani funcția de primar al orașului Curtici, locul unde s-a și născut.
El a debutat cu recenzii în anul 1975, la Timișoara, în revista „Orizont”, iar în 1992 publică primul volum de poeme intitulat „Îngerul ridică lespedea”, care a apărut în Colecţia revistei „Arca”. Au urmat numeroase colaborări cu reviste, precum și alte volume de poezii și eseuri.
De-a lungul carierei sale, Gheorghe Mocuța a fost și premiat. Printre cele mai importante distincții se numără premiul pentru debut în poezie al Asociaţiei Scriitorilor din Timişoara în 1992 și premiul Uniunii Scriitorilor, filiala Arad, obținut în 1994 și 1996.
Lasă un comentariu