Dorel Căprar: „Achiziţionarea rachetelor Patriot va creşte capacitatea de apărare a României”  

Dorel Căprar: „Achiziţionarea rachetelor Patriot va creşte capacitatea de apărare a României”  

Preşedintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar, afirmă că achiziţionarea de către România a sistemului de rachete Patriot este parte a parteneriatului pe care ţara noastră îl are cu NATO. Preşedinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaţilor, acesta spune că totul decurge conform graficului pe care România îl respectă în derularea acestui contract.

„Achiziţionarea acestui sistem arată că Partidul Social Democrat respectă relaţia cu partenerii strategici. PSD a fost cel care a susţinut cel mai mult şi chiar a realizat cel mai ambiţios plan de înzestrare a Armatei Române. Primul guvern care a alocat 2% din PIB pentru Aparăre a fost cel  social-democrat, iar Romania a fost dată ca exemplu pentru modul în care își respectă parteneriatul cu NATO. Acest proces de achiziţionare pentru rachetele Patriot este în derulare în conformitate cu angajamentele asumate, după cum afirma şi ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor. De asemenea, Guvernul României îşi va achita toate obligaţiile care-i revin din acest contract, până la sfârşitul anului, pentru că legea de aprobare va fi votată în regim de urgenţă în Parlament, iar banii sunt deja în conturile Ministerului Apărării, aşa cum au fost ei prevăzuţi în bugetul pentru acest an. A fost dat avizul în comisia de specialitate, iar proiectul de lege îşi urmează cursul în regim de urgenţă. Această achiziţie va creşte capacitatea de apărare a României şi a flancului estic în considerarea obligaţiilor asumate la nivel NATO”, a spus preşedintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar.

 

 

  1. Excelent!
    Vom avea rachete dar avem printre cei mai saraci copii din Europa.
    Multumim din inima partidului! 😛

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.