În România sunt peste 20 000 de familii care, în fiecare lună, refuză să-și vaccineze copii, se arată într-un comunicat de presă al PSD Arad.
Consecințele acestei atitudini se pot constata și prin numărul mare al cazurilor de gripă – chiar al deceselor – survenite în această perioadă, rezultat al scepticismului și dezinteresului pentru vaccinare, deși, în toată țara, există cantități suficiente de vaccin antigripal.
„Din păcate, în fiecare săptămână aflăm că apar noi cazuri de persoane care au decedat din cauza gripei, printre acestea aflându-se și copii, care cad victime inconștienței părinților, care se opun vaccinării. Este încă un motiv în plus pentru a accelera procesul de adoptare a legii vaccinării, aflată în procedura de dezbatere parlamentară la Camera Deputaților. Avem nevoie de un cadru legal care să impună responsabilități clare atât la nivelul autorităților publice, cât și pentru părinți, cu privire la vaccinare. Pe de altă parte, până la adoptarea legii, Ministerului Sănătății, Direcțiilor de Sănătate Publică și personalului medical le revine sarcina de a intensifica efortul de convingere a părinților că vaccinarea copiilor este esențială pentru menținerea sănătății acestora și pentru prevenirea apariţiei unor boli grave, chiar fatale. În egală măsură, este important ca producătorii de vaccinuri, medicii de familie și ceilalți medici vaccinatori să se implice în comunicarea și explicarea efectelor și beneficiilor vaccinării“, declară președintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar.
Lasă un comentariu