Dorel Căprar: „S-a mai dus o vară, iar drumurile din județul Arad arată tot ca după război“

Dorel Căprar: „S-a mai dus o vară, iar drumurile din județul Arad arată tot ca după război“

Vara se apropie de sfârșit, dar lucrările anunțate de Consiliul Județean Arad la drumurile județene întârzie să apară, spune Dorel Căprar, președintele PSD Arad.

Deputatul social-democrat susține că, deși promisiuni au primit cu nemiluita din partea autorităților, cetățenii sunt nevoiți să circule pe aceleași drumuri pline de gropi, iar speranțele ca situația să se îndrepte în următoarele luni sunt egale cu ZERO.

„Ne aflăm la sfârșitul verii și constatăm că lucrările mult promise, la drumurile județene, nu s-au realizat. Mai sunt două-trei luni cu vreme bună, în care s-ar mai putea lucra, dar după cum vedem, speranțele sunt ZERO ca situația să se schimbe. Așa cum ZERO sunt și rezultatele liberalilor din fruntea Consiliului Județean Arad, care de mai bine de trei ani sunt preocupați doar de imagine, de goana după funcții, visează doar la noi mandate, de președinte, de primar, de viceprimar și așa mai departe”, afirmă Căprar.

„Problema drumurilor nu a fost rezolvată în cei trei ani de la alegerile locale, deși au existat fonduri imense la dispoziție, fie prin PNDL, fie prin POR, programe gestionate de Guvernul României. Așadar, noi ne-am făcut datoria, am pus la dispoziția autorităților locale banii necesari, zeci de milioane de euro, pe care liberalii nu au reușit să-i cheltuie. Ba mai mult, nici măcar n-au demarat lucrările, în special la drumul groazei, Arad – Șiria – Pâncota – Buteni, pentru care s-au alocat banii de doi ani, a demarat licitația cu mare întârziere, dar de vreo trei luni cei de la CJA nu reușesc să stabilească un câștigător, probabil pentru că nu iese cine trebuie. Și, uite așa, din cauza incompetenței sau a lăcomiei șefilor liberali de la CJA, arădenii sunt nevoiți să circule în continuare pe drumurile pline de gropi, să-și rupă zilnic mașinile, să suporte din propriul buzunar reparațiile provocate de nepăsarea autorităților, care bifează încă patru ani de mandat bine plătit, din banii arădenilor, fără să fi reabilitat vreun drum județean în această perioadă“, declară deputatul Dorel Căprar, președintele PSD Arad.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.