Corespondența oficială dintre Primăria Arad și constructorul podului peste Mureș, de la începutul până la finalizarea construcției, trebuie făcută publică, sunt de părere reprezentanții USR Arad.
„Am transmis oficial, sub forma unei solicitări, o adresă către Primăria Arad prin care solicit două lucruri esențiale pentru aflarea adevărului în cazul noului pod peste Mureș:
1.Corespondența oficială purtată între primărie și constructor, diriginte, proiectant pe durata derulării contractului.
2. Demararea imediată a unei expertize tehnice realizată de experți naționali și internaționali independenți.
Pe surse se aude că atunci când reazemele temporare ale pilonului principal au fost îndepărtate, podul a intrat în trepidații, iar muncitorii au fugit de pe șantier. Tot pe surse se aude că sunt voalări atât de mari ale structurii metalice de sub pod de te crucești.
Arădenii au dreptul să afle dacă a fost așa sau nu, să știe ce s-a discutat, ce probleme au fost semnalate, cum au reacționat autoritățile și ce măsuri au fost sau nu au fost luate. Transparența nu este un moft, este o obligație atunci când e vorba de fonduri publice și de siguranța oamenilor.
Expertiza solicitată prin această interpelare trebuie să răspundă clar la întrebări fundamentale: Se mai poate salva ceva din acest pod? A fost proiectul greșit sau execuția? Cine sunt cei vinovați și ce responsabilități are fiecare parte implicată? A fost pusă în pericol siguranța publică? Ce măsuri urgente sunt necesare?
Aceste răspunsuri trebuie să vină de la specialiști obiectivi, fără legături politice sau interese locale – români și străini – care pot evalua lucrarea profesionist.
Aproximativ 30 de milioane de euro, în pericol
Discutăm despre o lucrare de aproximativ 30 de milioane de euro – bani publici – care riscă să fie o investiție compromisă. Într-un stat responsabil, autoritățile ar fi tras deja frâna de urgență. La Arad, însă, se tace. În tot acest timp specialiștii care cunosc cazul vorbesc pe surse despre nevoia reconstrucției totale.
Prin această interpelare și solicitare de informații, cer Primăriei Arad să iasă din pasivitate și să-și asume rolul care îi revine: să caute adevărul, nu să-l ascundă. Să apere interesul public, nu să protejeze greșelile.”, precizează consilierul local USR Arad, Dorian Curcanu (foto).
















[…] Citeste tot articolul Sursa & Foto Credit- “newsar.ro” contact: medialux85@gmail.com […]