Dorina Chambré, consilier judeţean al PNL, s-a alăturat campaniei de strângere de semnături iniţiată de Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean, prin care acesta denunţă Legea Bugetului, care a adus un minus de 45 de milioane de lei Aradului (Consiliului Judeţean şi primăriilor).
„Aş vrea să mulţumesc numărului mare de semnatari ai petiţiei «Salvaţi Aradul de cleptocraţia PSD», iniţiată de domnul Nicolae Ioţcu, preşedinte al Consiliului Judeţean, pe 23 martie. Acesta este un semn al solidarităţii arădenilor în faţa abuzurilor administraţiei pesediste. Avem unul din cele mai dezvoltate judeţe din ţară, un judeţ în care, practic, nu există şomaj. Politicienii de la Bucureşti doresc însă să blocheze dezvoltarea Aradului, vor să pună Aradul la remorca altor judeţe, conduse de clientela PSD”, a declarat Dorina Chambré.
„În zilele următoare, ne aşteptăm la noi semnături, în special din oraşele şi comunele judeţului Arad. Avem reacţii pozitive şi din alte judeţe, oameni care au înţeles mesajul nostru şi au dorit să fie solidari cu noi. Am constatat că există o atmosferă de nemulţumire generală privind modul în care Guvernul a decis să distribuie fondurile bugetare. Toţi cei care deja au semnat petiţia trebuie să ştie că vom lupta împreună pentru ca arădenii să primească cele 45 milioane luate de Guvernul PSD. Săptămâna viitoare vom pune documentul pe masa premierului Victor Ponta”, a afirmat Dorina Chambré.
credeam ca santeti odoamna.m-am inselat o ipocrita. in 2011 pdl cu iotcu presedinte vroia desfintarea judetului arad.minte scurta.
Alex – – daca tie iti convine ca banii tai din taxe si impozite sa fie toti opriti la Bucuresti si sa nu mai ajunga decat o mica parte pentru Arad inseamna ca tu esti acel ipocrit si un mare idiot ! Aceasta petitie ar trebui semnata de fiecare aradean indiferent de optiunea politica . In plus….arata-mi mie in presa cand Iotcu a declarat ca vrea desfiintarea judetului Arad ! !!! P.S. Cand mai scrii pe aici te sfatuiesc sa utilizezi si un dictionar al limbii romane… observ ca ti-a fost uitata scrierea corecta.
Daca s-ar returna toti banii din impozite si taxe acestea nu s-ar mai avea sensul.Tocmai aceasta este idea de tara,aduna de la toti si distribuie unde este nevoie.Problema consta in justetea (oportunitatea)cheltuirii acelor bani si transparenta cu care se cheltuie.In cazul de fata avem de a face cu cine ia comisionul,doar nu cumva credeti ca nu mai poate de grija judetului!
suntem oricum remorca Timisoarei
Nu mai oracai bactriciano ! vezi ca o superi pe d-na Gianina Pistru, si chiar nu te vad bine.
Eugen – in primul rand foloseste google cand vrei sa insulti pe cineva, macar fa-o corect , nu de alta dar te faci tu de rusine. In al doilea rand vezi ca pe cine ai facut tu ” d-na” e mult prea departe de ceea ce crezi tu ! Dar tu insista in prostia ta…. macar atat ai in creierul tau intoxicat de atata spalatura. In al treilea rand …. cand mai aperi hotii (ma refer tot la „d-na ” ta ) inseamna ca faci parte din tagma .
idiot fara minte esti. verifica tu in 2011 discutiile din cj arad.
o abureala electorala.cred ca doar prostii nu stiu in ziua de azi ca impozitele si taxele nu se pot întoarce în totalitate înapoi la comunitate.aviz nelu r.
De acord ca nu se pot intoarce in totalitate, dar totusi e mult prea mare sacul ce ramane guvernului. Sunt totusi socat cum de voi aradenii sunteti multumiti ca banii vostri raman tot mai multi pe la Bucuresti sau se distribuie prin sudul si estul tarii ….. Mare-i gradina Domnului…..