Polițiștii arădeni cercetează mai multe persoane care au săvârșit infracțiuni la regimul circulației rutiere.
Astfel, în seara zilei de 31 decembrie 2020, un bărbat de 56 de ani, din Șagu, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Hunedoara Timișană, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, derapând într-un șanț.
În urma evenimentului rutier au rezultat exclusiv pagube materiale, iar testarea cu aparatul alcooltest a indicat o îmbibație alcoolică de 1,30 mg./l. alcool pur în aerul expirat.
În primele zile ale anului, a mai fost depistat în trafic, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Sântana, un bărbat de 28 de ani, din aceeași localitate, cu o alcoolemie de 0,87 mg./l. alcool pur în aerul expirat și cu permisul de conducere anulat
Conform procedurii, au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Pe raza localității Iermata, a fost depistat un tânăr de 18 ani, din Seleuș, implicat într-un eveniment rutier fără victime. Acesta a condus un autovehicul sustras cu puțin timp în urmă de pe raza localității Moroda, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Polițiștii Secției Rurală Ineu au depistat, pe raza localității Drauț, un bărbat de 29 de ani, din Târnova, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat, care avea aplicate numerele de înmatriculare ale unui alt autoturism.
Fără permis de conducere a mai fost depistată o tânără de 19 ani, din aceeași Târnova, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității.
În toate cazurile au fost întocmite dosare penale.
Lasă un comentariu