Dosarul de INCOMPATIBILITATE al lui Iohannis, AMÂNAT

Dosarul de INCOMPATIBILITATE al lui Iohannis, AMÂNAT

Curtea Supremă a amânat pentru 30 septembrie luarea unei decizii în cazul candidatului ACL la alegerile prezidenţiale, Klaus Iohannis, în dosarul în care ANI îl acuză de incompatibilitate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) trebuia să verifice joi, în cameră de consiliu, actele depuse la dosar, pentru a stabili dacă recursul poate fi trimis unui complet de judecată.

Instanţa a amânat analiza raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, această procedură umând să fie judecată, în complet de filtru, la 30 septembrie. Ulterior, dacă se admite judecarea recursului, dosarul va fi repartizat unui complet, care va decide definitiv dacă Iohannis a fost sau nu în incompatibilitate.

În 24 aprilie 2013, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) anunţa că a constatat că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se află în stare de incompatibilitate întrucât are şi calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor S.C. Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010 şi SC Pieţe SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce contravine prevederilor legale.

În septembrie 2013, Klaus Iohannis a câştigat procesul intentat ANI, după ce Curtea de Apel Alba-Iulia a admis contestaţia acestuia la raportul de evaluare prin care ANI constata că se află în incompatibilitate şi a dispus anularea raportului de evaluare. Decizia a fost contestată de ANI la instanţa supremă.

Preşedintele PNL Klaus Iohannis declara că se bucură de faptul că se fixează un termen rapid pentru a rezolva „o temă care e în mod fals folosită” de către contracandidaţii săi la prezidenţiale, el subliniind că orice decizie a justiţiei trebuie respectată.

„Mă bucur că se doreşte fixarea unui termen rapid pentru a rezolva o temă care este în mod fals folosită de către contracandidaţii mei la alegerile prezidenţiale. Îmi exprim speranţa ca, odată cu clarificarea acestui subiect, campania electorală să nu mai fie viciată prin folosirea unor astfel de atacuri”, a precizat Klaus Iohannis.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.