Dosarul MINERIADEI: Ion Iliescu, PUS SUB ÎNVINUIRE pentru INFRACŢIUNI ÎMPOTRIVA UMANITĂŢII

Dosarul MINERIADEI: Ion Iliescu, PUS SUB ÎNVINUIRE pentru INFRACŢIUNI ÎMPOTRIVA UMANITĂŢII

Ion Iliescu, primul preşedinte post-decembrist al României, a fost pus sub învinuire în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, pentru infracţiuni contra umanităţii, respectiv reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii, urmată de moartea a patru persoane şi rănirea altor trei, potrivit Agerpres.

Decizia de redeschidere a dosarului a fost luată de procurorii militari.

Ion Iliescu nu a făcut declaraţii nici la intrarea la audieri, nici după ce a stat de vorbă cu procurorii.

Ulterior, la Parchetul General a fost audiat, în acelaşi dosar, fostul ministru al Apărării Victor Atanasie Stănculescu, în calitate de suspect.

Potrivit unui comunicat al Parchetului, procurorii militari au dispus schimbarea încadrării juridice şi efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii contra umanităţii.

„Ca urmare a ordonanţei procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de infirmare a soluţiei şi confirmare a ordonanţei de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, procurorii militari continuă ancheta în dosarul nr. 47/P/2014 privind evenimentele din 13-15 iunie 1990. Prin ordonanţa nr. 47/P/2014 din data de 16 octombrie 2015, procurorii militari au dispus schimbarea încadrării juridice şi efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii contra umanităţii prev. de art. 439 alin. 1 lit. a, g şi j din Codul penal constând în reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii, din dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, soldată cu decesul a patru persoane şi rănirea prin împuşcare a altor trei, precum şi vătămarea corporală şi lipsirea de libertate a aprox. 1.000 de persoane în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, ca urmare a atacului violent declanşat de către muncitori din unele centre industriale şi bazine carbonifere din ţară”, se arată în comunicatul de presă al Parchetului.

Prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus extinderea urmăririi penale cu privire la participarea altor persoane la săvârşirea faptelor descrise anterior.

„În perioada următoare vor fi audiate persoanele faţă de care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii contra umanităţii prev. de 439 lit. a, g şi j din Codul penal şi care la data evenimentelor deţineau funcţii de conducere la nivelul structurilor civile şi militare ale statului, precum şi în cadrul unor unităţi economice”, se mai arată în comunicat.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.