UPDATE/ Dosarul MITĂ la BAC: Doi inspectori şcolari şi o profesoară, REŢINUŢI de procurori!

UPDATE/ Dosarul MITĂ la BAC: Doi inspectori şcolari şi o profesoară, REŢINUŢI de procurori!

Doi inspectori şcolari şi o profesoară au fost ridicaţi de procurorii arădeni în noaptea de duminică spre luni, aceştia fiind suspectaţi că ar fi primit mită pentru a ajuta mai mulţi absolvenţi de liceu să promoveze bacalaureatul.

În urma unor percheziţii, în locuinţele lor au fost găsite liste cu nume şi mii de euro.

„Din informaţiile existente rezultă că cei trei au promis că vor facilita obţinerea notelor de trecere la bacalaureat”, a declarat procurorul Codrin Gavra, şeful Secţiei Penale a Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.

Procurorul a precizat că cercetările în acest caz au început în urma unui denunţ iar SRI a sprijinit derularea anchetei.

Cei trei suspecţi sunt inspectorul şcolar general adjunct Mihai Spânu, inspectorul școlar pentru dezvoltarea resurselor umane Simona Crîsnic şi profesoara Lavinia Biț.

UPDATE/ Într-un comunicat de presă remis în această dimineaţă, Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Arad îşi exprimă punctul de vedere referitor la presupusele fapte de trafic de influenţă. „ISJ Arad se delimitează total de faptele săvârşite de persoanele aflate în cercetare şi vă asigură că organizarea examenului de bacalaureat, în judeţul Arad, respectă legislaţia în vigoare şi metodologia specifică examenului. Persoanele vizate nu sunt implicate în organizarea examenului, nu fac parte din comisia judeţeană de bacalaureat, respectiv din comisiile din centrele de examen/centrele zonale de evaluare. În prezent, organizarea şi desfăşurarea probelor scrise, din cadrul examenului, nu sunt perturbate de cele întâmplate. În funcţie de rezultatele cercetărilor, ISJ Arad va lua măsurile legale care se impun şi va demara o anchetă internă”, se arată în comunicatul remis de ISJ Arad.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.