Două accidente rutiere au avut loc luni dimineața pe Autostrada A1, pe tronsonul Arad – Timișoara.
Potrivit Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara (DRDP), se circulă doar pe banda 1 la kilometrul 532+000 (Arad), sensul de mers Timișoara – Arad, în urma unui accident în care au fost implicate două autoturisme. Banda de urgență și banda a doua sunt închise.
Inspectoratul de Poliție Juțdean Arad informează că la kilometrul 531, tot pe A1, a avut loc un alt eveniment rutier, fără nici o legătură cu primul, în care a fost implicat in microbuz 8+1, cu 9 persoane. Acesta ar fi intrat in coliziune cu vehiculul care se deplasa în față. O persoană a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, fiind rănită ușor, la prima vedere.
Ambele accidente au avut loc pe sensul de mers Timișoara – Arad.
UPDATE/ Circulația a fost reluată în condiții normale.
Foto: DRDP
Lasă un comentariu