Două cuvinte despre spitalul de la Expo și ecourile sale

Două cuvinte despre spitalul de la Expo și ecourile sale

Așa cum îi spune și numele, spitalul de campanie este o măsură excepțională, o improvizație menită să asigure un plus de infrastructură sanitară de bază, pentru situația în care spitalele permanente nu ar mai face față numărului mare de bolnavi. Să dea Dumnezeu să nu avem nevoie de el. Nu condiții de lux, nu confort, ci condiții de război, de strict necesar, pentru cei care totuși nu sunt în stare foarte gravă. Aradul este primul oraș din țară care a amenajat un astfel de spital.

Astea fiind spuse, sunt întristat (nu găsesc alt cuvânt) de valul de ostilitate și chibițeală negativistă revărsat de arădeni, în online, în urma materialelor de presă care prezentau ce s-a făcut acolo. Că nu e destul de frumos, că de fapt nu e mare lucru, că nu e intimitate și sunt prea multe paturi la un loc, că e făcut de incompetenți, că cine a avut ideea, că a costat prea mult – vehiculându-se te miri ce sume fără legatură cu realitatea…

Românii au o particularitate. Spre deosebire de alte nații care se coagulează în jurul conducătorilor în momentele de cumpănă, lăsând orice adversitate deoparte, ai noștri, din confortul canepelei de acasă, desființează fără discernământ sau pricepere pe orcine e la cârmă și orice efort sau demers făcut în direcția lor. Toti suntem specialiști, toți suntem revoltați și fiecare dintre noi am fi făcut mai bine.

Categoric o bună parte din vină pentru asta o are clasa politică. Alcătuită din indivizi rareori onești și cu prestații mizerabile sau în cel mai bun caz mediocre, care au distrus orice urmă de încredere în leadership. Azi orice inițiativă pleacă de la prezumția de vinovăție.

Categoric administrația mai are de învățat și de făcut curățenie în propria ogradă. Categoric unele spitale nu sunt ce ar trebui să fie. Categoric situația medicilor și a actului lor medical, e departe de ideal, în parte din cauza pasivitatii și câteodată chiar a complicitatii celor din spitale.

Totuși trebuie să ne deșteptăm și să înțelegem că nu putem ieși singuri din încercarea asta. Că ăștia suntem azi, cu bune și cu minusuri și că suma noastră ca și comunitate dă mai mult decât suma individualităților noastre.

Sunt multe de învățat din experiența acestor zile și cu siguranță că, la finalul lor, va veni o factură pentru fiecare dintre noi, lideri sau simpli cetățeni. Dar și una pentru noi toți ca și comunitate.

E timpul să evoluăm.

  1. La Suceava numarul forte mare de bolnavi indica aroganta/incompetenta partiala si coruptie.
    La Arad cum explica oficialii medalia de bronz pe tara.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.