La sfârşitul săptămânii trecute, în sala festivă a Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad, a avut loc conferinţa de final de an a două dintre cele patru Grupuri de Acţiune Locală constituite la nivelul judeţului Arad – Grupul de acţiune locală Microregiunea Văilor Crişurilor Alb şi Negru (GAL MVC) şi Asociaţia Grup de Acţiune Locală Lunca Mureşului de Jos. Cu această ocazie, reprezentanţii celor două GAL-uri au prezentat realizările anului 2014, sumele de bani atrase, proiectele depuse şi finanţate, cele care se află în analiză, fondurile rămase pentru care încă mai pot fi aplicate proiecte şi o scurtă sinteză a celor trei ani de activitate. S-a vorbit, totodată, şi despre gândurile de viitor, despre ce va urma în anul 2015, despre următoare etapă pentru GAL-uri şi despre oamenii de bine care au dat o mână de ajutor astfel încât aceste grupuri să fie unele de top. S-a discutat, în plus, despre implementarea Strategiilor de Dezvoltare Locală, s-au tras concluziile privind schimbul de bune practici şi schimbul de experienţă cu celelalte GAL-uri. Evenimentul a fost moderat de Iustin Cionca, reprezentant al GAL LMJ, iar prezentarea rezultatelor celor două GAL-uri a fost făcută de Cristian Axente (pentru GAL MVC) şi Marinela Petran (GAL Lunca Mureşului de Jos).
32 de proiecte au fost contractate deja pe măsura 41, prin intermediul GAL Lunca Mureşului de Jos, suma totală a contractelor de finanţare la APDRP fiind de 1.563.591 euro (7.018.529 lei). Şapte dintre aceste proiecte sunt deja implementate, în acest caz cheltuielile eligibile decontate de AFIR fiind de 1.211.926,85 lei.
69 de proiecte au fost deja semnate prin intermediul GAL MVC, opt proiecte se află încă în evaluare la AFIR iar alte şase în evaluarea GAL MVC. Alocarea totală a contractelor semnate de GAL este de 1.485.508 euro, la care, dacă totul va fi bine, se vor adăuga 280.625 euro (valoarea proiectelor aflate în evaluare la AFIR) şi alte 210.451 euro (valoarea proiectelor aflate în evaluare la GAL). GAL MVC mai are la dispoziţie pentru următoarele sesiuni 280.273 euro.
Invitaţii prezenţi la acest dublu eveniment, găzduit la Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură, au putut afla şi date despre viitoarele apeluri de selecţie pe măsurile pe care au mai rămas fonduri nerambursabile: Măsura 411.11 – „Formare profesională, informare şi difuzare de cunoştinţe” (12.000 de euro fonduri nerambursabile disponibile), Măsura 411.21 – „Modernizarea exploataţiilor agricole” (268.273 de euro fonduri nerambursabile disponibile) şi Măsura 414.21 – „Implementarea proiectelor de cooperare” (apel care a fost deschis până la 20 noiembrie şi unde fondurile licitate au fost de 28.644 euro).
Lasă un comentariu