Pentru acest final de săptămână, Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ Arad vă propune două spectacole în intima atmosferă a sălii Studio. Astfel sâmbătă, 7 iunie, de la ora 19,00, actorul Doru Nica vă aşteaptă la al său one-man-show „Freud şi Bunul Dumnezeu,.Textul îi aparţine părintelui „Filozofiei băşcăliei”, scriitorului Mircea M. Ionescu, şi îi vine mănuşă lui Doru Nica, cel căruia îi şi este dedicat. Doru Nica va demonstra din nou ceea ce cunoscutul muzician Ilie Stepan spune despre el: „Doru face parte din stirpea acelor actori care au harul să joace cu succes tragi-comedii şi te cuceresc imediat!“.
Sâmbătă, tot de la ora 19,00, veţi avea ocazia să (re)vedeţi un spectacol semnat Ioan Peter Pit: „Cei mari, cei mici” (autor, regizor – Ioan Peter Pit, spaţii interioare – Anamaria Şerban, costume – Indre Colta, muzica – George Dancu). Cei care vor aduce în scenă povestea scrisă de Pit sun actorii Carmen Vlaga Bogdan, Cecilia Donat, Andrei Elek şi Ioan Peter.
„Cei mari, cei mici” – ca toate textele de teatru semnate Ioan Peter Pit – are un bagaj emoţional şi valoric foarte consistent, personajele fiind desprinse din viaţa reală şi având o calitate imensă: aceea de a readuce în faţa ochilor absurdul zilei de azi, secondat virtuos de candoarea neîmplinirii, dar şi de emoţia visului şi de celeritatea schimbării care nu se ştie unde va duce.
Lasă un comentariu