Aproximativ două sute de hecatre de culturi agricole au ars în această după-amiază în localitatea Frumușeni.
Pompierii arădeni au fost solicitați, în această după amiază, în jurul orei 16, să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu care se manifesta la culturi agricole de grâu și rapiță în localitatea Frumușeni, județul Arad.
La ajungerea forțelor de interventie, incendiul se manifesta generalizat, propagând-se și la culturile de la limita de județ cu Timiș, in localitatea Alioș.
La fața locului, echipajele operative ale Detașamentului Arad au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, încadrate cu 17 salvatori și un echipaj SMURD.
Pentru optimizarea misiunii de răspuns, în sprijinul pompierilor arădeni au mai fost dislocate: trei autospeciale ale serviciilor voluntare pentru situații de urgență cu 16 pompieri voluntari și două autospeciale din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș și șase subofițeri. De asemenea, angajații societății, de care aparțin lanurile de grâu și rapiță au intervenit în sprijin.
Intervenția promptă a forțelor a condus la limitarea și stingerea incendiului, în aproximativ 3 ore. Misiunea a fost îngreunată de vântul puternic dar și din cauza temperaturilor extrem de ridicate.
Au ars aproximativ 200 de hectare de culturi agricole și un utilaj agricol. Cauza de producere a incendiul este în curs de stabilire.
„Temperaturile extrem de ridicate sunt un factor favorizant al apariţiei incendiilor. Având în vedere avertizările meteo care vizează creșterea regimului de temperatură în această perioadă, gradul de umiditate al vegetaţiei este scăzut, factor care favorizează izbucnirea si propagarea rapidă a flăcărilor, este necesar a fi luate măsuri preventive în vederea limitării producerii acestor evenimente care se pot solda cu pagube materiale importante şi chiar pierderi de vieţi omeneşti.
Principalele măsuri de prevenire a incendiilor la recoltarea paioaselor si în depozitele de furaje:
– izolarea lanurilor faţă de drumurile, pădurile și căile ferate care le înconjoară, cu fâşii arate cu o lăţime de min. 20 m;
-marcarea cu indicatoare de interzicere şi avertizare a suprafeţelor de teren cultivate cu cereale păioase;
-parcelarea suprafeţelor mari de teren cultivate cu cereale păioase, astfel încât să nu se producă propagarea incendiilor la celelalte suprafeţe cultivate;
– direcţia de recoltare a combinelor va fi inversă direcţiei vântului predominant;
– strângerea în maximum 1-2 zile a paielor rezultate în urma recoltării cerealelor;
– parcarea maşinilor pe câmp se va face la o distanţă de cel putin 100 m faţã de lanurile nerecoltate;
– se vor stabili şi dota locurile pentru fumat amenajate premergator începerii recoltării;
– este interzis fumatul pe utilajele şi maşinile agricole când se executã recoltarea cerealelor;
– în perioada de recoltare a cerealelor aprinderea focurilor pentru arderea miriştilor şi a vegetației uscate este interzisă;
– lucrările de reparaţii executate pe câmp, la maşinile agricole, precum şi cele de alimentare cu carburanţi şi lubrefianţi se vor face în locurile special amenajate, la o distanţă de cel puţin 100 m faţă de suprafeţele de pe care nu s-au recoltat cerealele.
– amplasarea depozitelor de furaje şi plante tehnice se va face la distanţe de siguranţă, astfel încât eventualele incendii produse la acestea să nu pericliteze vecinătăţile (cât mai departe de casă, bucătării de vară, cuptoare, magazii etc.);
– terenul afectat depozitului de furaje se va împrejmui, şi se va curăţa de vegetaţia uscată, mărăcini sau arbuşti, pentru e elibera accesul către o sursă de apă;
– de reţinut că în cazul în care temperatura se ridică la 45 – 55 grade Celsius, fânul, lucerna şi trifoiul prezintă pericol de autoîncălzire accentuată şi autoaprindere”, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad.
Foto/video: ISU Arad
Lasă un comentariu