Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac au depistat, ascunşi în două autoutilitare conduse de un turc şi un bulgar, 28 de cetăţeni străini, 24 de sirieni, 2 turci și 2 egipteni, care au încercat să treacă ilegal graniţa în Ungaria.
„În data de 3 septembrie, în jurul orei 01.30, la Punctul De Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, cetăţeanul turc G.Y., în vârstă de 54 de ani, conducând o autoutilitară marca Iveco, înmatriculată în Turcia. Acesta transporta piese auto pe ruta Turcia-Germania. În urma efectuării controlului de frontieră, au fost descoperite ascunse în zona destinată transportului de marfă, printre marfa transportată, 22 de cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate și transportate la sediul Sectorului P.F. Nădlac, pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că este vorba despre 22 de cetăţeni sirieni, doi minori şi douăzeci de bărbaţi, adulţii având vârste cuprinse între 18 şi 46 ani, iar minorii având vârstele de 15 şi 14 ani. Bărbații au declarat că doreau să ajungă în state din vestul Europei”, au declarat reprezentanții Poliției de Frontieră.
„În seara zilei de 2 septembrie, în jurul orei 23, tot la P.T.F. Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, cetăţeanul bulgar I.V., în vârstă de 53 de ani, conducând o autoutilitară marca Iveco, înmatriculată în Bulgaria. Acesta transporta rame de tâmplărie PVC, pe ruta Bulgaria-Franţa. Şi în acest caz, în urma efectuării controlului de frontieră, au fost descoperite ascunse în zona destinată transportului de marfă, în interiorul mai multor rame de tâmplărie PVC, şase persoane. Cei şase cetățeni străini au fost preluați și transportați la sediul Sectorului P.F. Nădlac, pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că este vorba despre cinci adulţi şi un minor, cetăţeni din Siria, Egipt şi Turcia. Cei cinci bărbaţi au vârste cuprinse între 24 şi 41 ani, iar minorul are 16 ani. Şi în acest caz persoanele doreau să ajungă vestul Europei. În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru şoferi şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cetăţenii străini, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, au mai precizat reprezentanții Poliției de Frontieră.
Lasă un comentariu