Primarul Falcă se încurcă în propriile minciuni şi propriile greşeli atunci când încearcă să explice situaţia gravă de la cele două CET-uri arădene, afirmă Marin Lupaş, consilier local municipal. Astfel, susţine acesta, Gheorghe Falcă încearcă să dea vina pe Guvern, pe PSD sau pe unele persoane (pe care nu le identifică foarte clar) de la CET pentru lipsa finanţării şi a investiţiilor.
„Prezentăm arădenilor o serie de documente, care sunt de fapt publice, şi care arată că administraţia Falcă a adoptat în anul 2012 o strategie de investiţii pentru CET, care prevedea inclusiv atragerea unui investitor privat. Potrivit documentelor şi potrivit declaraţiilor primarului Falcă din 2012, municipalitatea urma să înceapă investiţiile şi abia apoi, pe măsură ce aceste investiţii se aflau în derulare, urma să recupereze o parte din bani din fonduri europene, prin Ministerul Economiei, şi anume un minim de 25% din 48,7 milioane de euro. Domnul primar Falcă ne asigura la momentul respectiv, august 2012, că prin această investiţie preţul de producţie al Gigacaloriei va scădea de la 31,7 euro la 16 euro, prin finalizarea cazanului 2 pe gaze naturale. În 2014, pe pagina de internet a Primăriei Arad se anunţa că următoarea etapă prevede atragerea unui investitor privat care va continua investiţiile în valoare de 40.400.000 de euro, iar primarul Falcă ne asigura printr-o declaraţie că această investiţie va înjumătăţi costurile de producţie. Investiţia urma să se deruleze în trei ani. Nu ştim ce s-a întâmplat între timp, dar după ce CET a finalizat cazanul 2, nu a mai continuat aplicarea strategiei aprobate de CLM cu privire la retehnologizarea CET, potrivit studiului înregistrat în 18.05.2012. Constatăm acum că primarul Falcă îşi atacă propria strategie şi propria soluţie pentru CET, încercând să dea vina ba pe Guvern, ba pe PSD! Este încă o dovadă că Gheorghe Falcă lansează proiecte fără finalitate, cu care încearcă să îi păcălească pe arădeni, sperând că peste ani cu toţii vom uita de aceste proiecte. Noi, cei de la PSD, nu am propus în 2012 soluţia unui investitor privat, dar nici nu ne opunem soluţiei cu investitor privat. Factorii de decizie trebuie să îşi assume responsabilitatea. Noi am cerut în mod constant administraţiei Falcă o strategie care să salveze CET-urile şi să reducă preţul mare suportat de arădeni pentru căldură şi apă caldă. Vedem acum foarte clar cum strategia primarului Falcă pentru CET este atacată şi desfiinţată chiar de către el însuşi! Este limpede că partea de investiţie care trebuie suportată din fonduri europene prin Ministerul Economiei avea rolul de a sprijini o investiţie care nu a mai fost realizată. Deci, dânsul nu poate pretinde ca aceşti bani, destinaţi cofinanţării pentru o investiţie, să fie destinaţi acoperirii unor pierderi ale celor două CET-uri. Încă o dată, se dovedeşte că primarul Falcă poartă responsabilitatea principală pentru dezastrul de la CET!”, a declarat consilierul municipal Marin Lupaş, într-un comunicat de presă. Acesta oferă şi informaţii suplimentare:
H O T Ă R Â R E A nr. 120
din 2012-05-24
Articol unic: Se aprobă Studiul privind oportunitatea unei investiţii noi la CET ARAD pe Lignit, pentru retehnologizarea sursei de producere a energiei termice în Municipiul Arad, întocmit de SC Proparcor Consulting şi înregistrat la Primăria Municipiului Arad sub nr. 32348/18.05.2012, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Declaraţie Gheorghe Falcă, august 2012:
„În prezent au început procedurile de achiziţie a unei finanţări pentru începerea lucrărilor. În anul 2013 prin vânzarea certificatelor verzi Ministerul Economiei, care a primit acest drept de la Comisia Europeană, va rambursa banii în funcţie de ceea ce vom consuma noi, un minim de 25 la sută dintr-o investiţie de 48,7 milioane de euro, investiţie necesară pentru tot ce înseamnă modernizarea CET şi tot ce înseamnă condiţiile de ecologizare a CET, cu referire la depozitul de zgură şi cenuşă. În afară de aducerea din punct de vedere funcţional a CET-ului la parametri europeni de mediu, unul dintre efectele cele mai importante pentru populaţie ale modernizării-retehnologizării CET Arad va fi scăderea preţului de producţie al gigacaloriei de la 31,7 la 16 euro. Acest lucru se poate implementa sperăm noi în iarna 2013-2014, dacă constructorul va reuşi să finalizeze cazanul nr. 2 pe gaze naturale”, a conchis primarul municipiului Arad.
(Sursa: http://www.administratie.ro/articol.php?id=40739)
Declaraţie Gheorghe Falcă, ianuarie 2014:
„Prin acest program de retehnologizare a CET costurile de productie a energiei termice vor scădea la jumătate, ajungând la aproximativ 16 euro/ Gcal faţă de 30-32 în prezent“, a explicat primarul Aradului.
Etapa 2 – Investitie noua TG/KR 40 MWe + AKU ( Turbina pe gaze/Cazan recuperator + Acumulator de caldura ), care urmeaza a fi realizata prin atragerea mediului privat, a unui investitor, in scopul finantarii investitiei de 40.400.000 euro. Municipalitatea şi CET vor demara în scurt timp procedurile pentru găsirea unui investitor. Termen realizare investitie : 24 luni –
(Sursa: http://www.primariaarad.ro/stirea.php?sid=1699)
„Cea de-a doua etapă a investiţiei, în valoare de 40 de milioane de euro, se va derula după asocierea în participaţiune a CET Arad cu un investitor privat. În urma acestei asocieri, investitorul privat va realiza investiţia, după care va gestiona, în comun cu CET, veniturile, pe o perioadă de până la 10 ani”, a explicat primarul.
(Sursa: http://www.actualitati-arad.ro/primaria-anunta-investitii-retehnologizarea-cet-arad/)
Care este sursa de finanţare a investiţiei (potrivit strategiei votate de CLM):
- Credite bancare ca surse atrase, pentru părţi distincte ale investiţiei care, prin realizare pot asigura funcţionarea centralei cu îndeplinirea obiectivelor de mai sus şi care pot conduce la returnarea împrumutului în timp scurt.
- Finanţare din fonduri europene nerambursabile cum ar fi granturi pentru proiecte eligibile care conduc la creşterea eficienţei şi competitivităţii sau granturi care se acordă pentru proiecte ce conduc la reducerea de emisii de CO2 , granturi obţinute din mecanisme europene de valorificare a certificatelor CO2, conform Directivei 2009/29/CE.
- Atragerea mediului privat, a unui investitor, care să asigure finanţarea totală sau parţială, în funcţie de accesibilitatea la sursele menţionate mai sus de către SC CET Arad SA, pentru realizarea investiţiei.
HCLM 120 – mai 2012 CET investitii
Studiu oportunitate investitii CET (de pe website CET)
L-ati prins pe Gogu cu minciunica.
Nu trebuia sa-l prinda cineva cand pentru cei care inca nu au Alzheimer si isi mai amintesc ce zice acest hot de politician, singur se dezvaluie ca a mintit.
nu e de mirare. in primarie nu stie stanga ce face dreapta. institutia e condusa de Macra si Lilioara Stepanesu. Falca a inceput sa fie oaspete in Arad. el mai mult plecat. deci varza
Hahahaha, da da, fix Macra si Stepanescu! Cand FALCA urla la toti in consiliul local si ii da afara, de fapt Primaria e condusa de 2 doamne functionare. Ce fumezi Danu?
Lupas e consilier PSD , precizare importanta pentru cei care nu stiu cine e Lupas, adica pentru marea majoritate 😉
Dupa ce au aceasta informatie, articolul e citit in alta cheie 😉
Orlando, crezi ca poti scrie un articol despre pasajele de pe centura la care Ponta a taiat fondurile in 2012 si de 3 ani sunt in paragina in asa fel sa fie Falca vinovat? :)))))
Absolut! Finantarea a fost oprita din cauza suspiciunilor legate de licitatiile de atribuire a lucrarilor (facute pe vremea PDL). Ai vazut ca pot? Nici macar nu a trebuit sa scriu un articol. Comentez si eu aici. Si semnez cu numele meu! Adica imi asum ceea ce afirm 🙂
Asa da. Daca ar fi toti jurnalistii mai verticali, nu am avea un „profesor in toate” la primarie. Care iata ca pica testul la propria materie!
Auzi ma la veseleanca. Cica Ponta a taiat fondurile. Mai cauta la fundurile lui boc si celui ce la urmat si poate totusi afli cine a taiat fondurile si a sistat lucrarile