Dr. Gheorghe Nini: „Suntem aici pentru bolnavi. Facem tot ce ne stă în putință să le salvăm viața!”

Dr. Gheorghe Nini: „Suntem aici pentru bolnavi. Facem tot ce ne stă în putință să le salvăm viața!”

Departamentul de imagine al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a realizat, la sfârșitul săptămânii trecute, un interviu cu conf. univ. dr. Gheorghe Nini, medic primar pneumolog, șeful Secției Clinice Pneumologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Acesta a fost numit, pe perioada epidemiei de coronavirus, medic coordonator al Secției Boli Infecțioase Adulți (spitalul din Grădiște).

Spicuim din interviu în cele ce urmează.

Potrivit lui Gheorghe Nini, până sâmbătă, 4 aprilie, în Grădiște erau internați 99 de pacienți. „Menționez însă că nu toți sunt confirmați cu virusul SARS-CoV-2, la unii dintre ei așteptăm rezultatele testelor. Vreau să precizez și faptul că în cadrul spitalului avem circuite medicale separate pentru pacienții cu suspiciune de coronavirus, respectiv pentru pacienții confirmați”, a spus Nini. Aceștia sunt tratați  de 30 de cadre medicale. „Numărul acestora se va suplimenta, pe parcurs, în funcție de numărul de pacienți”, a declarat medicul coordonator.

Acesta a vorbit și despre condițiile în care sunt internați pacienții. „Sunt închiși în saloane. Sunt închiși deoarece așa prevede protocolul bolilor infecțioase extrem de contagioase, cum este cazul virusului SARS-CoV-2. Dar, fiecare salon este dotat cu linie fixă de telefonie pentru a putea comunica, ori de câte ori este nevoie cu noi, cadrele medicale, dar și cu cei dragi. Trebuie să înțelegem că aceste măsuri sunt luate pentru binele pacientului, pentru a nu răspândi acest virus mortal câtre persoanele sănătoase și pentru a reduce riscul de îmbolnăvări.
Țin să precizez că fiecare salon are grup sanitar propriu și este dotat cu telefon, frigider și televizor. Personalul medical intră în saloane, cu echipament de protecție, de două ori pe zi sau ori de câte ori este solicitat.
În momentul internării, pacienții găsesc pe patul de spital lenjerie de unică folosință, pijama, șervețele, hârtie igienică. Așteptăm, să ne sosească pachete pentru fiecare salon care vor conține: termometru cu infraroșu, pulsoximetru, tensiometru electronic și stetoscop”, a precizat conf. univ. dr. Gheorghe Nini

Șeful de secție a subliniat și teama personalului medical de a lucra cu pacienții infectați cu noul coronavirus. „E normal să ne fie frică. E în firea omenească. Cred însă că lucrurile sunt mult mai echilibrate acum. Avem o altă siguranță în ceea ce privește existența materialelor de protecție, avem, cred eu, o bună comunicare. Neînțelegeri pot să apară oricând, dar trebuie să le gestionăm cu calm, să ne protejăm și să ne tratăm pacienții”, a spus Gheorghe Nini.

El a menționat și faptul că tratamentul administrat bolnavilor este similiar cu cel de la Timișoara. La Arad folosim aceeași schemă de tratament pe care o folosește și Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara. Administrăm medicația conform protocolului aprobat la nivel național prin Ordinul nr. 487 din 23 martie pentru aprobarea protocolului de tratament al infecției cu virusul SARS-CoV-2. Avem medicamentele necesare iar stocurile sunt suplimentate în funcție de numărul de pacienți”, precizând și faptul că „în momentul de față, la o parte a pacienților internați la noi se constată îmbunătățiri a stării clinice de sănătate. Complicațiile apar la pacienții care au și alte afecțiuni medicale”

În final, acesta le-a transmis cadrelor medicale și familiilor celor internați: „Suntem cu toții în slujba pacientului. Pentru a face față acestei pandemii trebuie în primul rând să avem noi echipamentul necesar pentru a-i putea trata pe semenii noștri. Avem echipament, avem și curaj. Chiar dacă uneori apar neînțelegeri, discuții în contradictoriu, trebuie să trecem peste ele rapid și să ne concentrăm asupra misiunii noastre, fie că suntem medici, asistenți, infirmieri, brancardieri, registratori medicali – munca fiecăruia dintre noi este importantă. Tuturor le mulțumesc pentru profesionalism. Familiilor pacienților le transmit să aibă încredere în noi. Suntem aici pentru bolnavi. Facem tot ce ne stă în putință să le salvăm viața!”

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.