Un caz șocant a zguduit o întreagă comunitate. Doi copilași au murit după ce au mâncat struguri.
Un echipaj SMURD a fost solicitat la domiciliul unei familii după ce li s-a făcut rău copiilor. Potrivit realitatea.net, băieții în vârstă de un an, respectiv de trei ani, ar fi mâncat struguri stropiți cu pesticide, din propria curte.
Fiul cel mic a murit în brațele mamei chiar înainte de a ajunge echipajul medical, iar în ciuda manevrelor de resuscitare efectuat timp de aproape o oră, nu a mai putut fi salvat. Celui mai mare i s-a acordat primul ajutor la fața locului, iar apoi a fost transportat la spital. Și el a decedat după scurt timp.
Tragedia a avut loc în Iași.
Foto: arhivă
Lasă un comentariu