O femeie a încercat să se sinucidă după ce soțul a pus-o să se spânzure pentru că nu o mai suportă. Soțul a amenințat-o că o va ucide chiar el dacă nu își va pune capăt zilelor.
Femeia, în vârstă de 34 de ani, din comuna ieșeană Ciurea, a vrut să se spânzure după ce soțul ei a amenințat-o, dar „nu a reușit“.
Din fericire, în momentul în care femeia a mers în curte și și-a pus ștreangul la gât a fost, imediat, găsită de băiețelul ei în vârstă de 7 ani, care a început să ţipe şi a alergat la casa vecinului, să ceară ajutor.
Femeia a fost transportată la spital pentru îngrijiri, iar cadrele medicale afirmă că nu este pentru prima dată când tânăra este bătută de soț. În ciuda conflictelor neîncetate, ea nu și-a părăsit soțul și nu a depus reclamație împotriva lui.
„Cazul acestei tinere mame ne-a impresionat. Este vorba despre o femeie agresată fizic şi emoţional, în repetate rânduri, de soţ. Pur şi simplu, soţul a împins-o să recurgă la tentativa de suicid. Acesta i-a spus să se spânzure pentru că nu o mai suporta şi oricum o va ucide dacă nu face ce îi spune. A fost găsit în ştreang de către copil. Băieţelul a alertat vecinii şi mama a fost salvată“, a declarat prof. dr. Diana Cimpoesu, şefa UPU-SMURD de la Spitalul Sf Spiridon din Iaşi.
Sursa: Stirilekanald.ro
Lasă un comentariu