Un proiect imobiliar care vizează marginea cartierului Micălaca (zona Străzii Podgoriei, spre linia ferată) creează multe controverse și nemulțumiri în rândul arădenilor, arată reprezentanții USR PLUS într-un comunicat de presă.
Un investitor dorește să construiască acolo 30 de blocuri într-o zonă de case.
„«În urma negocierilor purtate de locuitorii din zona Străzii Podgoriei şi investitorul care voia să construiască blocuri între case, negocieri mediate de administraţia locală, în frunte cu cei doi viceprimari ai Aradului şi arhitectul şef, planurile dezvoltatorului imobiliar s-au schimbat în favoarea oamenilor», așa arată situația prezentată de administrație ca pe o victorie, însă, în realitate, lucrurile s-au desfășurat diferit”, afirmă reprezentanţii USR PLUS în comunicat.
Potrivit USR PLUS, dezbaterea cu cetățenii a fost un simulacru al PNL, un membru de partid bătând în ușile oamenilor din zonă, cu o oră înainte de dezbatere.
La fel, 60 de familii din Aradul Nou, care se află în aceeași situație, sunt afectate de nedreptatea conducerii PNL-iste a oraşului. De remarcat, că în acest caz există şi un proiect de hotărâre depus de USR PLUS pentru anularea PUZ-ului, dar Primăria nu îl dorește pe ordinea de zi.
„Este cunoscut faptul că, de când au preluat puterea în 2004, actualii administratori ai Aradului au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a-i favoriza pe cei care i-au susținut. Ce este grav e faptul că, prin acest aspect, i-au sabotat pe arădenii care și-au pus încrederea în ei, prin votul oferit. Timp de 17 ani administrația PNL a votat cu ochii închiși zeci de PUZ-uri care decideau exact opusul afirmației «fără blocuri între case». PNL-iştii încearcă să pară salvatorii orașului, când ei sunt, de fapt, agresorii, cei care cauzează cele mai mari probleme de urbanism din Arad”, a declarat Daniela Săbău, consilier local USR PLUS.
Conform cesteia, dacă până acum USR și locuitorii Aradului au susținut principiul general „Fară Blocuri între Case”, reprezentanții PNL, cot la cot cu PSD, una spun în faţa oamenilor şi alta votează, după propriile interese, în Consiliul Local Municipal (CLM).
„În mod evident, anumiți arădeni și anumite firme sunt favorizate în detrimentul altora. Măsura, specifică anilor comunismului, se extinde acum și la administrația PNL-PSD, arădenii fiind împărțiți în cetățeni «cu patalama» de la partidul conducător și cei «răzvrătiți». Alianța PNL-PSD folosește un dublul standard, iar toate acestea denotă doar un comportament bipolar din partea administrației locale”, a precizat Dorian Curcanu, consilier local al USR PLUS.
Potrivit acestuia, asistăm la cazuri clare de dublă măsură, atâta timp cât, săptămânile trecute, administrația PNL – PSD vota aprobarea construcției de blocuri între casele din Grădiște, zona Cehov (foto), sau Aradul Nou, strada Tabacovici, iar zilele acestea anunță că se împotriveşte construcției de „blocuri între case”, ba mai mult, au preluat sloganul doar „case (se vor construi) între case”.
„Arădenii trebuie să fie vigilenți, bine informați și să nu se încreadă în toate promisiunile goale ale administrației PNL- PSD”, se mai arată în comunicat.
Lasă un comentariu