Duminica Izgonirii lui Adam din Rai este începutul Postului Mare, în care suntem chemați să ne vedem în oglinda sufletului, cine suntem și unde ne aflăm. Este vorba despre o oglindă duhovnicească și teologică, în care ne privim cu ochii lui Dumnezeu, pentru că dacă ne privim cu ochii noștri subiectivi înclinăm să ne dăm dreptate și să ne justificăm sau să ne îndreptățim pe noi înșine. Postirea în perioada Triodului nu este un act prin care ne punem pe noi în centrul atenției, în centrul credinței. A ne pune pe noi înșine în centrul credinței și atunci când este vorba despre Dumnezeu este un fapt cel puțin tulburător. Postirea este un act liturgic și nu un fapt subiectiv prin care ne manifestăm exterior ca să ne vadă lumea, nu ne dăm în spectacol , nu facem din durerea noastră o priveliște pentru ceilalți. Postirea înseamnă a renunța să privești lucrurile din afară, dintr-o perspectivă empirică, pentru a te lăsa privit de Dumnezeu în adâncul ființei tale. Dumnezeu nu este un cineva care ne privește de la distanță, de la o mare înălțime. Noi ne închipuim relația cu Dumnezeu în spațiu. Îl considerăm pe Dumnezeu undeva spațial, în cosmos sau dincolo de cosmos, și pe El privind de acolo spre noi. Dar Dumnezeu este pretutindeni, ne vede din lăuntrul nostru, ochiul lui Dumnezeu nu este în afara noastră, ci Dumnezeu este în adâncul inimii noastre. Evanghelia din această duminică ne spune : „Atenție, Tatăl vostru nu este undeva în afară, ci înlăuntrul vostru”.
Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial
Lasă un comentariu