Fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a fost reţinut pentru 24 de ore în dosarul vânzării drepturilor de televizare a meciurilor din Liga I.
Dumitru Dragomir a fost adus la audieri la Poliţia Capitalei luni, în jurul orei 11:00, iar după trei ore procurorii au decis să-l reţină pentru 24 de ore. El este acuzat de delapidare, evaziune fiscală şi spălare de bani. Prejudiciul creat de Dragomir se ridică la 3 milioane de euro.
Pe măsură ce anchetatorii îi prezentau dovezile pe care le deţin la dosar, lui Mitică Dragomir i s-a făcut rău, însă nu a necesitat intervenţia medicilor.
Luni dimineaţa, poliţiştii au descins la 11 adrese din Bucureşti şi Ilfov, în vederea ridicării de probe cu privire la dosarul în care este cercetat modul în care s-au vândut drepturile de televizare a meciurilor din Liga I pentru perioada 2011/2014.
Potrivit unor surse, 2,25 milioane de euro din suma tranzacţionată au mers către firma intermediară Capital Properties, deţinută de Mihai Corbu, un apropiat al lui Adrian Tătaru, prieten cu Zoltan Teszari, şeful RCS-RDS.
Pe 1 iulie 2011, Liga Profesionistă de Fotbal condusă de Dumitru Dragomir, a cedat drepturile de televizare a meciurilor din Liga I cu ajutorul firmei Capital Properties, deţinută de Mihai Corbu. Firma a încasat astfel un comision de 2,25 milioane de euro.
Pe 6 iulie 2011, Gigi Becali a contestat comisionul încasat de firma Capital Properties, susţinând că Dragomir nu a avut acceptul cluburilor.
La scurt timp, Dragomir a susţinut că Liga poate opri 6,5% din valoarea totală a drepturilor TV, din care se va plăti comisionul către firma Capital Properties.
Potrivit anchetatorilor, comisionul ar fi fost redirecţionat către alte firme, iar astfel s-a comis infracțiunea de spălare de bani.
Foto: Facebook
Lasă un comentariu