O performanță povestită de protagoniști, așa poate fi sintetizată conferința de presă de la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad în care a fost prezentă parte din echipa de fotbal a UAV care a câștigat duminică Campionatul Universitar de Fotbal.
Meciuri grele în cadrul campionatului, multă muncă, mult suflet și rezultate pe măsură. Echipa UAV, antrenată de Claudiu Bulzan, a câștigat finala campionatului învingând echipa Universității din Târgu Jiu cu scorul de 4-0. În toate cele 4 meciuri jucate în turneul final, echipa arădeană a primit 1 singur gol, în cel cu Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca.
„Am fost alături de echipă și mă bucur că am reușit să o susțin din tribună în meciul finalei, alături de colegii mei și de studenți. A fost o partidă cu multe emoții, dar băieții au jucat extraordinar de bine și au câștigat. I-am felicitat și atunci, îi felicităm și acum și le dorim mult succes la Campionatul European Universitar din Ungaria”, a declarat rectorul UAV, Teodor Cilan.
Arădenii au dat și cel mai bun jucător al campionatului, Isac Damian și, după opinia multora, pe cel mai bun portar Tirian Vlad.
„Am meritat acest loc. Am dovedit că suntem o echipă și fiecare a dat ce avea mai bun pe teren. Pentru mine, cel mai important jucător de pe teren a fost echipa UAV. A fost un efort mare din partea băieților, unii dintre ei având meciuri și la cluburi, dar și-au dorit foarte mult să fie alături de noi și ne-au impresionat pe toți cu jocul lor. Mulțumesc celor care ne-au sprijinit, conducerii UAV, rectorului Teodor Cilan, conducerii facultății, decanului Liviu Andrei, colegilor mei, studenților care ne-au susținut pe tot parcursul campionatului. Și, personal, mulțumesc familiei, soției, copilului și mamei mele, pentru susținere și înțelegere”, a declarat antrenorul echipei, Claudiu Bulzan.
Pentru sportivii arădeni va urma Campionatul European Universitar din luna iulie, din Ungaria, unde echipa arădeană visează să fie în top 4 echipe europene.
Sursa foto: UAV Arad
Lasă un comentariu