Cea de-a doua ediție a evenimentului internațional de educație și locuri de muncă şi-a deschis porţile joi la EXPO Arad.
La festivitate au participat reprezentanți din partea Ambasadei Germaniei la București, Ministerului Educației Naționale, Camerei de Comerț Româno-Germane, Universităților, Consiliului județean Arad, Inspectoratelor Școlare regionale, precum și directori de școli sau licee și companii importante din diferite branșe economice.
EDU2JOB este organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad în perioada 7 – 8 mai 2015 și are ca temă principală învățământul profesional în sistem dual și modele de bune practici internaționale.
„În cadrul evenimentului EDU2JOB, 29 de companii importante din România pun la dispoziție un număr de 2.500 de locuri de muncă în țară și 3.200 în străinătate. Oferta educațională este deosebit de generoasă anul acesta, cu un număr de 21 de specializări la prestigioase universități din țară și străinătate. Mai mult decât atât, aproximativ 80 de întâlniri de afaceri vor fi organizate pe parcursul zilei de vineri, acestea facilitând negocieri directe între participanți”, a declarat Gheorghe Seculici, președintele CCIA Arad.
Programul EDU2JOB mai cuprinde conferințe naționale, dezbateri și forumuri de prezentare pe tematici care urmăresc identificarea de soluții în vederea dezvoltării unui climat de afaceri stabil și unui sistem de învățământ aplicat pe nevoile economice.
În cadrul proiectului „Pregătirea elevilor pentru demararea și administrarea unei afaceri” derulat de CCIA Arad, sunt prezente la eveniment firme de exercițiu înființate de elevi care vor avea posibilitatea de a se promova și de a se pregăti pentru tranziția de la școală la o viață activă.
Pentru publicul larg, organizatorii oferă transport gratuit din oră în oră de la stația Podgoria.
Lasă un comentariu