ELECTORAL/ Ziua și prostia…

ELECTORAL/ Ziua și prostia…

Nu trece ziua și avem parte de golirea de talent al lui Hanți. I-auzi, una tare precum aia lu Jiță care stă în gazdă la fina lu Băse: toată lumea îl atacă, cu excepția lui. După logica asta stau să mă întreb dacă au scăpat de corigențe cei care l-au scăpat pe el de ghinion. Aceleii ar zice că n-ar avea treabă cu disciplina cu pricina numai „că cam” din aceeași tărtăcuță iese și una și ailaltă. Da chiar așa, cum vine asta? E posibil să fie singurul care nu se atacă? Nici vorbă. E unicul și singurul care se atacă din toate pozițiile.

Cu cele două brațe primind la el inexistente ființe, arată ca un polițist de intersecție, în spatele căruia s-a oprit întreaga circulație. Privirea îți sugerează în mod clar că nu vei scăpa de amendă. În rest, nimic de zis, că doar așa l-a lăsat Dumnezeu. Asta ca imagine ce se vrea una de excepție, având în vedere întinderea și weiss-ul imaculat. Cât priveşte pe cei ce se chinuie să-i facă pe români să-l și voteze pe Hanți, avem cel puțin o problemă. Adevărată. M-am uitat la protestul de vineri ce l-a avut în cap pe unul dintre consilierii de isprăvi ale fostului PDL, încercând acea senzație de vârțoșag fără mireasmă. Dotând mergătorii cu afișe croite la imprimantă, semn evident al lipsei de imaginație, am reușit în final să înțeleg că de fapt invidia i-a scos în stradă. Vreo 10 ani au măcelărit bugetele locale în funcție de câtă prosteală s-a putut da, iar acum, odată cu stop joc, le este teamă că de pe rețeta lor mai pot și alții să scoată „medicamente”. (Ați avut șansă atunci când s-au pus și litere la conturi, altfel le-ați fi confundat cu soldurile). O fi mințind, o fi copiat, o fi șmecherit Ponta, habar n-am, dar de furat în acești doi ani jumate încă n-am auzit nimic. Am citit, ce-i drept, pe pancartele plouate ale invidioșilor ocupanți ai trotuarului din apropierea Primăriei din data de 17 octombrie. Ș-apoi chiar banii de la pasaje? Băieți, ați auzit de Neluțu? Nu Cristina, ci Iordache. Vă spun eu ce scrie prin hârtiile lui. Avion, în loc de asfalt. Din cauza aia ne dăm cu sania pe autostradă și anul ăsta. Lăsați-o și întindeți-vă pe spate să primiți număr.

În final vă vând un pont. De fapt nu vi-l vând ci vi-l dau gratis. Atunci când vreți să mai faceți proteste prin oraș, luați-i pe cei care nu vă cer bani și mai ales nu le organizați așa de bine. Put de la distanță a PDL.

În ceea ce ne privește, noi chiar îl votăm pe Călin Popescu Tăriceanu în ciuda celor 3 sau 4 așa ziși liberali rămași, care lustruiesc clanța, demult nesterilizată, ușii din colț.

Deși nu sper, mai luați aminte și votați și voi,
CĂLIN POPESCU TĂRICEANU

PLR ARAD

Tariceanu presedinte

  1. Sant absolut convins ca liberalii adevarati vor vota , Calin Popescu Tariceanu , si asta pentru ca in Arad pur si simplu PNL nu mai exista …. a fost confiscat de Falca si de ciracii lui , si asta cu sprijinul cartitoilor Crstina , Parpala , Galis si a celui numit 7% ( amintiti-mi careva numele )

    Raspunde
  2. Daca Cali, inima Zburdalnica, ca fi votat doar de liberalii adevarati, membri de partid, ati belit belingarul,veti avea 6 voturi…

    Raspunde
  3. Ala de care zici tu , Balcea din balciul PNL-PDL …… spaima savarinelor.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.