Aflată în arest preventiv, Elena Udrea continuă să posteze mesaje pe Facebook. Într-unul dintre acestea, fostul ministru le dă sfaturi judecătorilor!
„Judecătorii, oricine ar fi ei şi orice cauză ar judeca, trebuie să fie puternici şi curajoşi. Trebuie să ia decizii pe lege, fapte şi probe, nu pe ce spune televizorul. Încă o dată spun: am încredere că, la apel, se va ridica măsura arestului preventiv, pentru că nu a apărut absolut nimic în dosar de pe 29 ianuarie, când am fost pusă sub control judiciar, şi până acum”, a precizat Elena Udrea.
Fostul ministru a acuzat un adevărat „delir” al presei, odată cu arestarea sa. „Această isterie a acuzaţiilor la adresa mea, rostogolite prin presă de procurori DNA, trebuie să se oprească”, a transmis Eelena Udrea.
„Acuzaţii închipuite şi speculaţii fără temei ale procurorilor continuă să curgă gârlă împotriva mea pe toate mass media. E un veritabil delir. În România, pare că s-a inventat un nou sport naţional: ce acuzaţii neprobate să-i mai aducem Elenei Udrea, în speranţa că, neputând să se apere, pentru că e în arest, nu va putea să răspundă”, susţine Elena Udrea.
În opinia sa, singura acuzaţie care i se aduce în dosarul „Microsoft” este aceea că a fost soţia omului de afaceri Dorin Cocoş, aflat şi el, în prezent, în arest.
„Adevărul gol-goluţ este că, în dosarul Microsoft, acuzaţia care mi se aduce se reduce la faptul că am fost soţia lui Dorin Cocoş şi se presupune că aş fi ştiut ce făcea acesta. Pornind de aici, se fabulează şi se inventează poveşti nemuritoare. Dar asta se ştia şi înainte de 29 ianuarie, când am fost pusă sub acuzare, se ştia şi anul trecut, când s-a deschis dosar împotriva lui Dorin Cocoş. Între timp, nimic nou, nicio probă suplimentară”, a afirmat Elena Udrea pe Facebook.
Lasă un comentariu