Nici n-a ieşit bine din spatele gratiilor, că ajunge înapoi! Şi cine-ar fi crezut că asta i se întâmplă Elenei Udrea, fost ministru PDL în perioada de glorie a partidului care a ajuns să fie mai urât în România chiar şi decât PSD, pentru „aroganţele” din 2012.
Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a avizat, miercuri, cererile DNA privind încuviinţarea urmăririi penale şi arestării preventive a Elenei Udrea pentru noi acuzaţii în dosarul Gala Bute.
Comisia Juridică a încuviințat noua cerere de arestare preventivă pe numele Elenei Udrea cu 16 voturi, iar urmărirea penală cu 23 de voturi pentru și 2 abțineri.
Udrea a plecat de la sediul DNA, unde a fost audiată în cursul dimineții pentru denunțul pe care l-a făcut pe numele lui Florian Coldea, adăugând că nu va merge azi în Parlament, la comisia juridică, dar va merge la votul din plen, de săptămâna viitoare, când va avea loc votul pentru cererea sa de arestare preventivă.
Elena Udrea a fost plasată, marţi seară, în arest la domiciliu, printr-o decizie definitivă luată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a judecat contestaţia deputatei la arestarea preventivă dispusă în 11 februarie în dosarul „Microsoft”.
Potrivit deciziei, Udrea nu are voie să vorbească cu Dorin Cocoş, Dinu Pescariu şi cu Ana Maria Topoliceanu sau membri ai familiilor acestora, în mod direct sau indirect, şi nici să divulge sau să redea în presă sau pe reţelele sociale informaţii din cauza penală.
Sursa: Realitatea TV, Foto: Agerpres
Lasă un comentariu