La sala sporturilor a Universității „Aurel Vlaicu” se va desfășura tradiţionala competiție interșcolară dedicată școlilor gimnaziale, „Arad, mobilizează-te!”, o competiție care ajunge la a VI-a ediție. Ea se va desfășura în 19-20 aprilie 2016.
Va fi organizată o competiție în care vor avea loc probe neconvenționale. Vor participa echipe din 6 școli arădene, aproximativ 100 de elevi și adulți din cadrul acestora vor fi implicați direct în competiție. În plus, fiecare echipă participantă va fi susținută de galeriile proprii, aproximativ 100 elevi/școală, susținători care mereu au dat un plus de culoare întrecerii prin spectacolul realizat în tribune.
Organizatorii doresc prin această competiție popularizarea sportului de masă, în competiție având drept de participare elevi de ciclul primar și elevi de ciclul gimnazial, părinți și profesori, descoperirea talentelor, asigurarea de competiţii în rândul acestora şi formarea, menţinerea legăturilor de prietenie sportivă, între unitățile școlare. Organizatorii evenimentului sunt Primăria Municipiului Arad și Asociația „Mobilizează-te”, parteneri fiind Inspectoratul Școlar Județean Arad și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret.
Competiția se va desfășura într-o etapă la sala sporturilor a Universității „Aurel Vlaicu”, iar premierea va fi oficiată în luna mai 2016, în fața Primăriei Municipiului Arad, în cadrul unei zile sportive a Aradului. Toate grupările participante vor primi tricouri, materiale sportive din partea organizatorului evenimentului, medalii, diplome și cupe.
Conform unor statistici realizate după primii cinci ani de competiție, unitățile școlare implicate în acest concurs interșcolar s-au mobilizat exemplar. În cei cinci ani, au participat în mod direct, în competiție și indirect, în tribune, aproximativ 6 500 de elevi din unitățile școlare arădene. Au fost mobilizate 12 unități școlare din municipiul Arad, unități care prin premiile oferite de organizator, Primăria Municipiului Arad, au reușit să-și îmbunătățească baza materială sportivă.
Lasă un comentariu