Universitatea Politehnica Timișoara oferă o nouă serie de cursuri gratuite de pregătire la matematică pentru bacalaureat și admitere la care pot participa și elevii din Arad.
În fiecare an, Universitatea Politehnica Timișoara vine în sprijinul elevilor de liceu, oferindu-le acestora cursuri gratuite de pregătire la matematică, utile atât pentru cei care doresc să urmeze una dintre facultățile instituției, cât și pentru pregătirea examenului de bacalaureat. Chiar dacă sunt adresate în special potențialilor săi studenți, indiferent de facultatea pentru care optează și independent de forma admiterii (concurs cu probe de verificare sau concurs de dosare), participanților la cursuri nu li se solicită nici un fel de angajament faţă de UPT.
Cursurile, organizate prin Departamentul de Matematică al Universității Politehnica Timișoara, nu se vor mai desfășura, ca în anii trecuți, în sistemul tradițional „față în față”, ci în mediul online, pentru a diminua riscul de răspândire a virusului COVID-19. online. Tot răul spre bine pentru că în acest fel au acces la cursurile de pregătire și elevii din alte județe.
Lecțiile de matematică se organizează până în 5 iunie 2021, în fiecare sâmbătă, începând cu ora 10, online pe Zoom și live pe pagina oficială de Facebook a Universității Politehnica Timișoara.
Pentru înscriere, elevii sunt invitați să folosească formularul disponibil pe site-ul instituției: https://upt-ro.zoom.us/webinar/register/WN_pVMs1O9PSKyyhZjA-5_dtw. După completarea formularului, aceștia vor primi link-ul de conectare la platforma Zoom. Înscrierea pe platforma Zoom facilitează elevilor posibilitatea de a pune întrebări.
Lecțiile vor putea fi urmărite online pe pagina de Facebook a Universității Politehnica Timișoara, la adresa: https://www.facebook.com/UPTimisoara.
Temele dezbătute urmează conţinutul Culegerii de probleme de matematică pentru examenul de admitere din anul 2021 la Universitatea Politehnica Timişoara, publicată la Editura Politehnica, care va fi pus gratuit la dispoziția celor interesați, în format electronic.
Conținutul probei scrise a concursului de verificare a cunoștințelor (tip grilă) la matematică urmează programa de bacalaureat de la disciplina matematică.
PROGAM LECȚII DE MATEMATICĂ – UPTeConectează
Lecția #5 – 27 martie
Lecție: Funcţii trigonometrice şi aplicaţii în geometria plană. Arieșanu Camelia
Lecția #6 – 10 aprilie
Lecție: Dreapta în plan. Calcule de distanţe şi arii. Lăzureanu Cristian
Lecția #7 – 17 aprilie:
Lecție: Limite de funcţii. Asimptote. Hedrea Ciprian
Lecția #8 – 24 aprilie
Lecție: Funcţii continue. Funcţii derivabile. Păunescu Doru
Lecția #9 – 08 mai
Aplicaţii ale derivatelor în studiul variaţiei funcţiilor. Lupa Nicolae
Lecția #10 – 15 mai
Primitive şi integrale definite I. Păunescu Doru
Lecția #11 – 22 mai
Primitive și integrale definite II. Juratoni Adina
Lecția #12 – 29 mai
Structuri algebrice. Petrișor Camelia
Lecția #13 – 05 iunie
Probleme de sinteză. Recapitulare. Bînzar Tudor
Lasă un comentariu