Cei 1100 de elevi ai unui colegiu din Arad tremură de frig în clase, deşi clădirea instituţiei a fost reabilitată cu banii Băncii Mondiale în anul 2005 şi, teoretic, nu ar trebui să aibă probleme.
Situaţia, întâlnită la Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta”, a fost reclamată de părinţii elevilor, nemulţumiţi că aceştia învaţă cu hanoracele pe ei.
Conducerea unităţii de învăţământ recunoaşte problema, care este legată faptul că se pierde foarte multă căldură pe la geamuri, care ar trebui înlocuite, iar imobilul nu este izolat corespunzător, în pofida faptului că a fost reabilitat, în anul 2005, cu bani de la Banca Mondială.
Potrivit prof. Eugenia Groşan, directorul Colegiului Naţional „Elena Ghiba Birta”, situaţia este cunoscută iar municipalitatea a început deja demersurile pentru rezolvarea ei. Care, însă, va fi una de durată. Deocamdată s-a făcut un studiu de fezabilitate, ulterior, în decursul acestui an, urmând să fie întocmit proiectul tehnic şi parcurse toate etapele până la efectuarea lucrărilor propriu-zise, aprobate de municipalitate. Conform estimărilor, valoarea acestora se ridică la aproximativ 3 milioane de de euro. Între altele, instituţia va fi dotată inclusiv cu o centrală proprie de producere a apei calde şi a agentului termic, fapt care-i va permite să renunţe la sistemul centralizat de încălzire, la care este racordată acum.
Până atunci – şi este greu de crezut că lucrărilor vor fi efectuate în acest an – elevii şi profesorii vor continua să stea cu „şubele” pe ei. „Rugămintea mea la elevi şi la domnii profesori e să înţeleagă situaţia şi să-şi ia o haină în plus în acele săli de clasă în care este mai rece. De asemenea, rugămintea mea la domnul primar Falcă este aceea de a face tot ceea ce trebuie pentru a li se oferi condiţii normale celor 1100 de elevi care învaţă aici”, a spus prof. Eugenia Groşan.
În final, elevilor şi profesorilor de la Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta” nu le rămâne decât să spere că municipalitatea se va mişca cât mai rapid cu putinţă în acest caz iar noua reabilitare a clădirii nu va fi ca şi cea din 2005, care se dovedeşte necorespunzătoare.
cum adica a fost reabilitata scoala daca se pierde caldura?
adica s-a zugravit cu vreo 10 mil euro . logic daca o centrala de încălzire si geamurile termopan costa 3 mil .
scoala noasta a fost reabilitata in 2005 cu fonduri din Banca Mondoala. Acei bani au fost folositi pentru cladirea noua unde a fost pus parchet , geamuri termopan si altele.
Conducerea scolii ce a facut pt imbunatatirea conditilor la imvatatura? Asemenea directori incapabili ca la acest liceu mai rar se intalnesc!
Doamna Director e una din cele mai bune. Asa ca mai usor cu hate-ul. Ea a facut tot ce a putut. Nu e vina dansei ca nu se primesc bani. Iar elevii exagereaza. Nu e asa de frig incat sa ingheti.
In unele clase sunt 13 grade. Nu vorbiți dacă nu știți.
de ce nu se pun calorifere electrice in clase sub supravegherea profesorilor?
se stie de mai demult ca nu e in regula, dar in alti ani am avut noroc ca nu a fost asa de frig. ar trebui suspendate cursurile sau reduse orele.
S-au facut adrese la Inspectoratul Şcolar ??şi DACA da de unde atat nepasare ?? Faptul ca s-a promis că vom primi nişte bani să achiziţionăm una sau două centrale noi ,in cat timp ??Problema este că va trebui să fie schimbată toată coloana de încălzire, va trebui sschimbata toată reţeaua şi va dura, sunt conducte inclusiv în pod. Nici in 3 ani nu se v-a rezolva problema. În caz că nu se remediază,eu propun intreruperea cursurilor la clasele V-VIII până la rezolvarea problemei, fiind o lucrare mai amplă. Achiziţionarea de calorifere electrice ar fi o solutie de compromis . Dar suntem obisnuiti sa discutam mult si sa nu facem nimic . DACA GEAMURILE SUNT PROBLEMA ,usile cele grele pe etaje de ce nu stau inchise ??Aici in 3 ore un mester ar rezolva 2 grade ?? cata nepasare . Eu propun sa mutam copii in cancelarie sau in sala profesorala si directorii in salile de clasa !!!!!!!!!!!!!!!
Nu se poate învăţa !!!!!Eu am păţit aşa ceva, cu frigul, pe vremea când eram student, pe vremea lui Ceauşescu, făceam cursuri la minus 5 grade, la scoala in sali neincalzite , dar eram mai mare. Copilaşii sunt destul de mici şi sensibili. O zi sau două este necesar întreruperea cursurile până se aduc încălzitoare. Directiunea stie de ani de zile de aceste deficiente !!!!Dar trebuie data vina pe cineva . Acum in Ianuarie 2017 nu putem sta sa sensibilizam Primaria . Da se va gasi o rezolvare in timp cu toate ca suma m-i se pare ridicol de mare !!! Dar ce facem acum ??? Doamna directoare cedati sala Directiunii in solidaritate cu elevii dvs. pentru cursuri si pana induplecati pe cineva mutati directiunea in salile de clasa !!! Este geniala ideea ! Si un sfat – Rugămintea mea la doamna directoare şi la domnii profesori e să înţeleagă situaţia şi să-şi ia o haină în plus în acele săli de clasă în care este mai rece !!!!!!!!!!!!!!!
in scoala nu sunt minus cinci grade
Pai normal daca avem „Dosare cu sine” de 1000 de euro…