Importanţa ofiţierului criminalist în elucidarea unui caz de omor a fost prezentată de Facultatea de Ştiinţe Juridice a UVVG elevilor Colegiului de Arte „Sabin Drăgoi”.
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad continuă desfăşurarea acţiunilor de orientare şcolară pentru anul universitar 2017/2018 la colegiile şi liceele arădene. În acest sens, zilele trecute, conf. univ. dr. Creţ Daniela, reprezentant Erasmus al Facultăţii de Ştiinţe Juridice, însoţită de lector univ. dr. Mara Teodor, director al Departamentului de Drept privat, au efectuat o vizită la Colegiului de Arte „Sabin Drăgoi”, unde au prezentat, elevilor, oferta educaţională, curricula universitară şi tabla de materii a celor şase facultăţi din cadrul UVVG.
Invitatul special a fost Alexandru Mocanu, fost cadru didactic al Facultății de Științe Juridice, actualmente ofițer al Serviciului Criminalistic din IPJ Arad, care a prezentat un scurt film, o reconstrucţie a unei crime, unde a fost subliniată importanţa ofiţierului criminalist în elucidarea evenimentelor care au dus la fapta săvârşită.
„Am pus accentul pe Criminalistică, deoarece este o știință vastă și cu largă aplicabilitate în domeniul juridic. Practic, fiecare absolvent de Drept trebuie să aibă cunoștințe aprofundate din această știință, fie că vorbim despre tactică, metodică sau tehnică, sau fie că vorbim de judecători, procurori, avocați, sau juriști. Le-am prezentat elevilor un scurt metraj despre Investigarea tehnico-științifică a locului faptei, în cazul comiterii unei infracțiuni ce aduce atingere vieții și integrității corporale ale individului”, a declarat Alexandru Mocanu, ofițer al Serviciului Criminalistic din cadrul IPJ Arad.
„Credem că acești tineri, ce reprezintă viitorul, vor fi captați, curioși și în același timp interesați de această activitate. Știm că cele două clase de a XII-a din cadrul Colegiului de Arte „Sabin Drăgoi”, prezente la întâlnire, au ca domeniu de studiu, muzica și teatrul, dar noi am dorit să le prezentăm și o altă alternativă de studiu, și de ce nu, să îmbine aceste activități”, a precizat ofiţierul criminalist din cadrul IPJ Arad.
Lasă un comentariu