Era cazul! Cablurile care împânzesc orașul vor fi băgate în subteran

Era cazul! Cablurile care împânzesc orașul vor fi băgate în subteran

„În trei ani, cablurile care atârnă de stâlpi, pe o lungime de peste 120 km și care urâțesc aspectul orașului vor fi duse în subteran”, a declarat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă în cadrul conferinței de presă de astăzi.

Împreună cu o companie privata, Primăria municipiului a început o acțiune de realizare a unei infrastructuri necesare pentru amplasarea cablurilor în subteran. Vor fi realizate astfel, tubulaturi pe o lungime de peste 120 km din care pe o lungime de 51,6 km pe străzile principale, 22,7 km pe cele secundare și de 47,2 km  în cartiere.

Firma care va executa pe cheltuiala sa lucrările are obligația de a reabilita infrastructura afectata de lucrări la aspectul inițial. Astfel trotuarele vor fi refăcute integral după amplasarea tubulaturii, străzile vor fi refăcute pe întreaga bandă de circulație afectată, spațiile verzi vor fi refăcute integral. Cetățenii vor fi informați asupra programării lucrărilor, coordonate cu lucrările de infrastructură derulate de administrație.

Se lucrează în prezent pe calea Victoriei și urmează zona stadionului UTA.

  1. Asta e poza din Pecica n are nici o legatura cu titlul!

    Raspunde
    • imaginea este din fata scarii Z20 A a blocului cu „Profi” din Vlaicu (unde locuiesc eu) si este fotografiata probabil de Orlando,redactor la newsar 😉

      Raspunde
  2. Iarăși gluma asta cu readuse la starea inițială? Sunt foarte curios

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.