Astrologul rus Mihail Preobrajenski susţine că alinierea planetelor Marte, Jupiter, Uranus şi Pluto într-un pătrat perfect, lucru care s-a petrecut săptămâna aceasta, anunţă importante schimbări la nivel global.
Cele patru planete formează acum un pătrat perfect deasupra Pământului şi, conform astrologului rus, această configuraţie rară este un semn pe care astrologii îl leagă de evoluţia omenirii.
„Pluto, Uranus, Jupiter şi Marte vor fi la distanţe egale de Pământ. Acesta este un fenomen rar întâlnit. În astrologie se ştie că, atunci când aceste corpuri cereşti se aliniază în acest fel, urmează o schimbare de ere, schimbări globale în conştiinţa colectivă, evoluţia Pământului şi a întregii umanităţi”, precizează Preobrajenski.
Astrologul a mai adăugat că, în această săptămână, ne aşteaptă evenimente care vor schimba radical atitudinea şi părerile pe care ni le-am construit până în acest moment.
Pătratul dintre Uranus, Marte Jupiter şi Pluto va umple zilele cu agresivitate, iar retrograda Marte va intensifica aspectele tensionate.
Influenţa pătratului va dispărea abia la începutul săptămânii viitoare, stările agresive atenuându-se începând de duminică.
Lasă un comentariu