Atunci când vine vorba despre spectacole în care personaje principale sunt păpușile, cu greu ne putem închipui că ele ar putea spune povești doar… adulților.
Ei bine, cea de a XIX-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de Animație (FITA) – Euromarionete (Arad, 3 – 8 mai 2018) aduce în fața publicului trei spectacole dedicate în exclusivitate publicului adult.
„2018 este anul care va rămâne în conștiința spectatorilor arădeni drept un an în care au avut parte, în cadrul Festivalului Euromarionete, de trei spectacole extrem de interesante adresate celor care au împlinit deja 18 ani. Vorbim despre montări inspirate ale unor trupe din străinătate, care ne bucurăm că au răspuns pozitiv invitației noastre”, spune Christian Caimacan, directorul artistic al FITA 2018
Trei sunt spectacolele-eveniment care se adresează în exclusivitate publicului adult. Primul înscris în programul Euromarionete 2018 este Babylon (prezentat în premieră în România) – o drama a refugiaților, o poveste biblică modernă despre om și despre destinul său aparținând Stuffed Puppet Theatre / Neville Tranter – Olanda / Australia. Reprezentația este programată în 4 aprilie, de la ora 19, în sala Trupei Marionete.
Tot publicului major se adresează și spectacolul „Bastard” – de asemenea prezentat în premieră în România. Vorbim despre un moment de reflecție ciudat și trist, despre a manipula sau a fi manipulat, a poseda sau a dărui. Montarea aparține Duda Paiva Company – Olanda / Brazilia. Spectacolul se joacă sâmbătă, 5 mai, în sala mare a Teatrului Clasic Ioan Slavici Arad, de la ora 19.
„Prin jocul actoricesc de mare clasă, utilizând recuzită aparent nesemnificativă, artiștii Teatrului Credo din Bulgaria, creează o lume magică. De întemnițare. Mizerie. Disperare. Libertate. Bucurie. Ei reușesc să captiveze și să atragă fără efort publicul într-un univers gogolian plin de capricii și ironii. O poveste despre libertatea spiritului uman, care refuză să fie întemnițat în interiorul unei mantale“. Sunt vorbele pe care le spun despre propria producție creatorii spectacolului Mantaua care se joacă duminică, 6 mai, de la ora 19, în sala Trupei Marionete.
Biletele pentru toate cele trei reprezentații se pot achiziționa atât de la casieria teatrului, cât și online pe www.biletmaster.ro
Lasă un comentariu