EVADARE ca în filme dintr-o ÎNCHISOARE din Franța: Cum a SCĂPAT un ROMÂN din carceră este de NEIMAGINAT!

EVADARE ca în filme dintr-o ÎNCHISOARE din Franța: Cum a SCĂPAT un ROMÂN din carceră este de NEIMAGINAT!

Un român şi doi basarabeni au evadat din închisoarea oraşului francez Amiens, după ce au tăiat barele de la fereastra celulei, iar apoi au coborât cu frânghii pe faţada închisorii.

PENTAX DIGITAL CAMERA

Incidentul s-a petrecut în noaptea de marți spre miercuri, iar cel mai probabil, cineva dinafara închisorii le-a oferit deținuților tot sprijinul pentru ca planul lor să fie dus la bun sfârșit.

Supraveghetorii şi-au dat seama de dispariţia lor „la puţin timp” după evadare, a precizat procurorul din Amiens, Bernard Farret.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, printre cei trei evadaţi se află un condamnat pentru furt calificat care nu poate fi eliberat înainte de 2018, unul în detenţie provizorie pentru escrocherie, iar al treilea făcea obiectul unei cereri de extrădare (arestat în Franţa, el face obiectul unei urmăriri în ţara de origine) pentru viol.

Interesant este faptul că cei trei erau încarcerați împreună într-un loccare nu are turnuri de supraveghere, în contextul în care unul dintre deținuți era etichetat de serviciile închisorii ca fiind periculos.

Foto: lapauseinfo.fr

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.