Prima ediție a evenimentului Simfonia Florilor de Toamnă, care va avea loc în perioada 5 – 7 octombrie 2018, va aduce în centrul orașului un spectacol de culoare și lumină, flori, aranjamente florale și concerte de muzică ușoară.
Evenimentul, organizat de Primăria Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură Arad, va continua șirul manifestărilor cultural-artistice dedicate Centenarului Marii Uniri, care vor culmina în luna decembrie, de Ziua Națională a României când vor fi organizate concerte extraordinare de muzică ușoară și populară, tot în centrul Aradului.
Simfonia Florilor de Toamnă va avea loc în Piața Avram Iancu și pe strada Mețianu, unde, timp de trei zile, vor putea fi văzute expoziții de aranjamente florale și decorațiuni specifice sezonului.
Expozițiile vor putea fi vizitate vineri, 5 octombrie 2018, începând cu ora 14.00 sâmbătă, 6 octombrie și duminică, 7 octombrie, începând cu ora 10.00.
Spectacolele pregătite pentru acest eveniment vor fi oferite, zilnic, de două companii de spectacole stradale din Londra și Praga, care vor aduce la Arad personaje colorate ce vor reprezenta nimfe și fluturi.
Acestea vor defila pe picioroange pe timpul zilei iar seara vor oferi spectacole de dans și lumină, după ce vor îmbrăca ținute speciale, luminate cu LED-uri în diverse culori.
Pe strada Mețianu va fi amenajată o zonă unde vor avea loc, zilnic, între orele 10.00 – 17.00, concerte în aer liber susținute de către elevii Colegiului Național de Arte „Sabin Drăgoi“ din Arad și elevii de la Școala Populară de Arte Arad.
De asemenea, în Piața Avram Iancu vor fi organizate, în fiecare seară, recitaluri cu artiști locali: Nova Band, Alexandra Roșca, Mario Band și Old Lady’s Band.
Organizatorii doresc ca evenimentul Simfonia Florilor de Toamnă să devină unul permanent și să fie organizat, în fiecare an, la începutul lunii octombrie.
Lasă un comentariu