La Arad s-au desfăşurat, zilele acestea, simpozionul internațional „Portrete de dascăli”- ediția a IX-a, concursul internațional de creație plastică pentru copii și elevi „Portretul dascălului meu”, conferințe și cursuri pentru educatoare, învățători și profesori certificate de furnizorii de formare, evenimente organizate cu prilejul „Zilei Învăţătorului”
„Aradul a fost şi a rămas un deschizător de drumuri pentru învăţământul românesc şi se mândreşte cu un bogat tezaur cultural şi educativ. Educaţia reprezintă unul dintre cei trei piloni fundamentali pe care se bazează o naţiune, alături de familie şi biserică. Noi, reprezentanţii administraţiei locale, avem o colaborare fructuoasă pe diverse planuri, cu unităţile şcolare preuniversitare şi cele universitare, avem parteneriate prin care derulăm foarte multe proiecte. Noi, ca şi dumneavoastră, ne adresăm, prin tot ceea ce facem, oamenilor. Cu un plus pentru dumneavoastră, care clădiţi caractere. În numele meu, şi al administraţiei, vă mulţumesc pentru felul în care vă dedicaţi acestei profesii şi pentru tot ceea ce faceţi pentru copiii noştri şi vă doresc la mulţi ani!”, a fost mesajul transmis de Claudia Boghicevici, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad, în deschiderea evenimentelor dedicate „Zilei Învăţătorului”.
Activităţile s-au desfășurat în parteneriat cu Centrul Cultural Județean Arad, Inspectoratul Școlar al Județului Arad, Universitatea „Aurel Vlaicu”, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, Casa Corpului Didactic „Alexandru Gavra”, Asociația Spațială Europeană – România, Colegiul Național „Moise Nicoară”, Palatul Copiilor, Asociația Cadrelor Didactice de Etnie Română din Serbia, Asociația Cadrelor Didactice de Etnie Română din Ucraina și Asociația Generală a Învățătorilor din România – filiala Republica Moldova.
„Profesorii, educatoarele şi învăţătorii din România s-au simţit onoraţi să fie serbaţi şi felicitaţi de ziua apostolilor în fiecare an. Şi an de an, de chiar ziua apostolilor, li se aduce aminte că au cea mai nobilă misiune pentru care merită făcute orice sacrificii asumându-şi apostolatul. În 1923, la un congres al lor ţinut în Arad, învăţătorii au fost numiţi «cei bogaţi în lipsuri, în îndatoriri şi iubiri de moşie»”, a declarat Viorel Dolha, preşedinte AGIRo.
În 1 iulie oaspeții s-au deplasat la Șiria și Pâncota, pentru vizitarea caselor memoriale Ioan Slavici și Emil Monția și pentru continuarea lucrărilor simpozionului internațional, gazde fiind de data aceasta primăria și liceul din localitate.
În 2 iulie participanții au participat la conferințe și cursuri în plen, la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”.
Lasă un comentariu