Eveniment ISTORIC pentru Curtici: Încep lucrările la ȘOSEAUA DE CENTURĂ a orașului

Eveniment ISTORIC pentru Curtici: Încep lucrările la ȘOSEAUA DE CENTURĂ a orașului

A fost semnat contractul de execuție a șoselei de centură care va scoate traficul greu din Curtici, așa cum și-au dorit de foarte mulți ani localnicii.

Evenimentul a avut loc joi la Primăria Curtici, în prezența constructorului, a primarului Bogdan Ban, a președintelui Consiliului Județean Arad Iustin Cionca și a vicepreședintelui Consiliului Județean Arad Sergiu Bîlcea.

„Pasarela actuală peste calea ferată nu numai că nu a rezolvat problemele de trafic, dar a creat și un disconfort suplimentar. De aceea, este important că Primăria Curtici și Consiliul Județean au gândit o soluție alternativă, viabilă, finanțată printr-un proiect european. Aș dori, de altfel, să insist pe acest subiect. Dezvoltarea infrastructurii de drumuri județene se realizează, cu preponderență, în județul Arad, din fonduri europene. 400 de milioane de lei investim în drumuri, prin proiecte europene, din care contribuția Consiliului Județean Arad este de doar 2%! Am promis că modernizăm județul Arad, și ne ținem de cuvânt. Am promis condiții mai bune de viață pentru arădeni, și  am muncit pentru ele. Zilele trecute s-au împlinit patru ani de când echipa noastră conduce Consiliul Județean. Ani de construcție a unor proiecte de dezvoltare, în primul rând din fonduri europene. Insist să o spun: dezvoltăm Aradul cu bani europeni!” – a declarat președintele Iustin Cionca.

Vicepreședintele Sergiu Bîlcea a completat: „Județul Arad a obținut, pentru modernizarea drumurilor județene transfrontaliere, întreaga sumă alocată întregii axe pentru finanțarea modernizării drumurilor la nivelul regiunii transfrontaliere. Asta înseamnă opt județe: Arad, Timiș, Satu Mare,  Bihor, Csongrád, Békés, Hajdú-Bihar, Szabolcs-Szatmár-Bereg. Este vorba de 13,89 milioane de euro, pe programul Interreg România-Ungaria 2014-2020. Rezultatele proiectului: 12,144 km drum nou construit, 20,21 km drum modernizat. Modernizăm următoarele tronsoane de drum: Curtici-Macea-Sânmartin (8,6 km), Sânmartin – Socodor (11,61 km) și Socodor-Nădab (5 km). Investiția este integrată  cu alte proiecte, realizate din diverse surse de finanțare: tronsonul Peregu Mare – Pecica și Turnu – Variașu Mic, Nădlac-Peregu Mare și Pecica-Turnu, Arad – Variașu Mic– Iratoșu, Dorobanți – Macea și Sânmartin – Grăniceri.”

„Este un proiect de importanță strategică, cel mai mare proiect al orașului Curtici. Vom scoate traficul greu din centrul orașului. Mai avem un proiect prin care vom moderniza tronsonul dintre pasaj și centura ocolitoare, inclusiv modernizarea infrastructurii și a rețelei pluviale, respectiv modernizarea acceselor”, a completat primarul orașului Curtici, Bogdan Ban.

Orașul Curtici va construi centura sud-nord a oraşului (7,3 km)  legând zona industrială cu DN 79 şi cu punctul de trecere de frontieră Vărşand, având alocați ca sumă eligibilă 4,1 milioane de euro.

Investiția se încadrează în strategia Consiliului Județean Arad de a realiza o rețea de drumuri în zona de graniță prin care să fie potențat rolul de poluri de dezvoltare locală al orașelor Nădlac, Pecica, Curtici, Chișineu-Criș, să se degreveze punctul de frontieră Nădlac prin  redistribuirea traficului transfrontalier către puncte de frontieră alternative și prin care să se asigure legătura dintre DN 79 și punctul de frontieră Vărșand cu ocolirea orașului Chișineu-Criș.

Prin acest proiect populația localităților Curtici, Macea, Sânmartin și Socodor va avea acces la drumuri modernizate.

  1. Aradul are centura prin cartier de 20ani si nimeni nu face nimic, aradul este condus de niste nulitati absolute, sa va ia dracu se ordinari imputiti care nu faceti nimic pentru orasul asta

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.